Două instituții din Moldova vor reprezenta țara la Uniunea Internațională pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante

Dispoziția privind delegarea entităților publice care vor reprezenta Republica Moldova în cadrul Uniunii Internaționale pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante (UPOV), semnată de premierul Alexandru Munteanu, a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare, comunică MOLDPRES.

Documentul prevede desemnarea Institutului Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară și a Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală drept instituții care vor reprezenta Republica Moldova în cadrul Uniunii Internaționale pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante.

Potrivit autorităților, măsura a fost adoptată în contextul reorganizării fostei Comisii de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante, care a fost absorbită prin fuziune în cadrul Institutului Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară.

Astfel, institutul va reprezenta țara în special în activitățile tehnice și științifice legate de testarea și evaluarea noilor soiuri de plante. În cadrul instituției activează Centrul pentru testarea noilor soiuri de plante, responsabil de aprecierea conformității soiurilor pentru obținerea protecției juridice.

La rândul său, AGEPI va continua să gestioneze aspectele ce țin de protecția proprietății intelectuale asupra noilor soiuri de plante și cooperarea internațională în domeniu.

Autoritățile menționează că participarea Republicii Moldova în cadrul UPOV este importantă pentru armonizarea legislației naționale cu standardele internaționale și europene în domeniul protecției soiurilor de plante și al proprietății intelectuale.

EcoFM
Live Radio