Fermierii vor putea beneficia de ajutor financiar pentru compensarea accizei incluse în prețul motorinei procurate în perioada 1 martie-31 mai 2026. În acest scop, Guvernul a alocat 110 milioane de lei din Fondul de rezervă, bani care vor ajunge la agricultori pentru a-i ajuta să susțină lucrările de primăvară și activitățile din sectorul zootehnic. Proiectul a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare, transmite MOLDPRES.
Potrivit documentului, compensarea va acoperi 100% din cota accizei stabilite pentru anul 2026, în mărime de 3.978,95 lei per tonă, în limita bugetului de 110 milioane de lei. Valoarea ajutorului financiar acordat unui beneficiar nu va depăși 200 mii lei.
De ajutorul financiar pot beneficia fermierii și instituțiile publice din domeniul cercetării și inovării în agricultură, care dețin terenuri agricole sau exploatații zootehnice și au procurat motorină în perioada eligibilă.
Cererile vor putea fi depuse în cadrul apelului lansat prin ordinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Pentru a solicita compensarea, beneficiarii vor depune cererea fizic, la subdiviziunile teritoriale ale AIPA, în raza cărora se află exploatația. Un solicitant va putea depune o singură cerere în cadrul apelului.
Dosarul de solicitare trebuie să includă, obligatoriu, copiile facturilor fiscale de procurare a motorinei emise strict în perioada menționată, alături de acte care să confirme deținerea în proprietate sau folosință a terenurilor agricole ori a exploatațiilor zootehnice.
După recepționarea cererilor, AIPA va verifica dosarele, va calcula valoarea ajutorului financiar și va emite actele administrative individuale necesare pentru autorizarea plăților.