Peste 600 de studenți și cadre didactice din România și Republica Moldova vor participa, în perioada 8–10 mai, la cea de-a 36-a ediție a Agronomiadei, una dintre cele mai importante competiții profesional-științifice și sportive din mediul academic agronomic. Evenimentul va avea loc la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, transmite MOLDPRES.
Organizatorii descriu Agronomiada drept un spațiu de întâlnire pentru viitorii specialiști din domenii-cheie precum agricultura, horticultura, medicina veterinară sau biotehnologiile. „Agronomiada este un spațiu anual în care viitorii specialiști (…) se întâlnesc pentru a-și demonstra reciproc că pasiunea pentru știință este deopotrivă o vocație și o forță. (…) A reprezentat o dovadă că excelența academică și spiritul de echipă sunt valori complementare”, se arată în comunicatul instituției.
Ediția din acest an reunește delegații din șase universități de profil din cele două țări, printre care Universitatea Tehnică a Moldovei, dar și instituții de prestigiu din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Craiova.
Competiția include 23 de probe profesionale care acoperă discipline fundamentale precum pedologia, agrotehnica, fitotehnia, medicina veterinară, ingineria mediului sau industria alimentară. Acestea sunt completate de șapte probe sportive, inclusiv fotbal, volei mixt, baschet și tenis, menite să promoveze spiritul de echipă și fair-play-ul în rândul participanților.
Agronomiada 2026 este organizată cu sprijinul autorităților locale și al Ministerului Educației și Cercetării din România, iar activitățile se vor desfășura în campusurile Agronomie-Herăstrău și Medicină Veterinară-Cotroceni, utilizând infrastructura modernă a universității gazdă.
Considerată una dintre cele mai longevive competiții academice din domeniu, Agronomiada rămâne un reper pentru promovarea excelenței și colaborării între studenții și profesorii din spațiul românesc.