Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a solicitat președintelui Consiliului European, António Costa, deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Adresarea are loc în contextul scrutinului parlamentar din Ungaria, în urma căruia partidul de opoziție a obținut o victorie detașată, iar actualul premier Viktor Orban, aflat la putere în ultimii 16 ani, și-a a recunoscut înfrângerea, transmite MOLDPRES.
Potrivit lui Victor Negrescu, decizia Consiliului European ar putea fi luată la prima reuniune formală din luna iunie sau poate fi agreată de îndată la nivel de ambasadori.
„Ca urmare a rezultatului alegerilor din Ungaria, am trimis, în calitate de vicepreședinte al Parlamentului European responsabil de relația cu Republica Moldova, o scrisoare către președintele Consiliului European, António Costa, pentru a solicita deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Alegerile din Ungaria oferă o nouă oportunitate pentru această decizie întârziată prea mult de regula unanimității și de opoziția guvernului anti-european și pro-rus de la Budapesta”, a declarat Victor Negrescu.
Vicepreședintele Parlamentului European a accentuat că Republica Moldova a făcut progrese reale și a demonstrat că își asumă drumul european.
„Începerea negocierilor pe clustere ar oferi un nou imbold reformelor necesare și ar consolida inclusiv colaborarea cu România. Este momentul ca Uniunea Europeană să confirme acest parcurs printr-o decizie clară”, a punctat Victor Negrescu.
Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană la 3 martie 2022, iar la 23 iunie 2022 a obținut statutul de țară candidată, cu recomandarea continuării reformelor. În noiembrie 2023, evaluările europene au confirmat progresele Moldovei și au recomandat deschiderea negocierilor de aderare, decizie aprobată de liderii UE în decembrie 2023. Pe 25 iunie 2024 au început oficial negocierile de aderare.
În septembrie 2025, Republica Moldova a încheiat screeningul bilateral cu UE – etapă care analizează compatibilitatea legislației naționale cu acquis-ul european. La mijlocul lunii decembrie 2025, țara noastră a demarat discuțiile tehnice pe primele capitole de negocieri. Autoritățile de la Chișinău au subliniat că această etapă marchează o fază crucială a negocierilor de aderare, care va sta la baza progreselor viitoare în procesul de integrare a Republicii Moldova în UE.