Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a vizitat astăzi Centrul Cultural multifuncțional al comunei Sipoteni, care a devenit un simbol al modernizării și al grijii față de mediu, odată cu construcția unui sistem fotovoltaic de 57,6 kW. Proiectul a fost premiat în cadrul competiției Moldova Eco-Energetică, organizată de Centrul Național pentru Energie Durabilă, la categoria „Rolul exemplar al sectorului public în promovarea eficienței energetice și energiei regenerabile”.
Panourile fotovoltaice au fost instalate în anul 2023 cu sprijinul Guvernului în cadrul programelor DAR 1+3 și Satul European Expres.
Până la instalarea sistemului fotovoltaic, Centrul Cultural consuma anual aproape 10 mii kWh de energie electrică, iar în 2024 consumul din rețea a fost redus la zero, instituția devenind practic independentă energetic și plătind 0 lei furnizorului de energie electrică. Volumul de energie produs a ajuns la 57 MWh, generând economii financiare de peste 150 mii lei.
Primarul localității, Vasile Rață, a relatat că în adiacentul stadionului local a fost instalat un alt parc fotovoltaic, cu capacitatea de 162 kW, care va alimenta toate locurile de consum ale primăriei – sistemul de iluminat stradal, sediul primăriei, stațiile de pompare ale sistemului de alimentare cu apă, etc. Totodată, este planificată instalarea unei centrale fotovoltaice de 120 kW și două pompe de căldură pentru a trece grădinița de la încălzire pe gaze naturale la energie electrică.
“Este impresionant să vezi în teren cum politicele promovate dau roade concrete și oamenii se bucură în viața de zi cu zi de beneficiile energiei verzi. Aceasta înseamnă producție locală și reducerea importurilor, facturi mai mici, dar și confort termic sporit. Un alt avantaj al energiei regenerabile este că permite electrificarea sistemelor de încălzire, venind cu soluții moderne și ușor de utilizat, care contribuie și la tranziția verde a țării”, a declarat Dorin Junghietu.