S-a constatat că numărul de microplastice din sticlele de suc crește cu cât le deschizi mai mult pentru a bea

Un nou studiu a descoperit o serie de micro și nanoplastice în sticlele de sucuri, numărul acestora crescând în funcție de câte ori a fost deschisă sticla.

Un ONG francez a identificat șase tipuri de plastic în buturile Coca-Cola și Schweppes, conform unui studio publicat săptămâna aceasta. Organizația Agir pour l’environnment (Acționează pentru mediu) a apelat la două laboratoare pentru a efectua studii privind prezența potențială a nano și microparticulelor de plastic atunci când sticlele sunt deschise o dată, de 10 sau de 20 de ori pentru a imita utilizarea reală. Studiul a inclus analize ale materialelor plastice, fiind identificați șase polimeri diferiți, titrază euronews.com.

Asociația a calificat rezultatele drept „surprinzătoare”, având în vedere că „producătorii declară doar doi polimeri în contact cu băutura: [polietilenă] PE pentru capac și PET pentru sticlă”, se arată în declarația publicată de organizație.

Aceste rezultate pun „sub semnul întrebării Coca-Cola și autoritățile sanitare franceze, care trebuie să garanteze consumatorilor [un recipient] care să nu îi expună la molecule al căror impact asupra sănătății nu poate fi exclus”, a declarat Magali Leroy, secialistul gestionează sondaje și analize pentru Agir.

După prima deschidere a sticlelor, au fost descoerite patru microparticule pentru un litru de Coca-Cola și 4,6 microparticule pentru un litru de Schweppes.

După deschiderea sticlelor de 20 de ori, au fost identificate 46 de microparticule pentru un litru de Coca-Cola și 62 de microparticule pentru un litru de Schweppes.

Autorul a afirmat că este posibil ca capacul de plastic să se degradeze, ceea ce duce la apariția mai multor particule pe măsură ce sticla este deschisă din ce în ce mai mult. Toate microparticulele identificate erau mai mici de 500 micrometri (µm), iar marea majoritate erau mai mici de 100 µm.

O „cantitate mare” de nanoparticule a fost, de asemenea, descoerită în ambele băuturi. Forma lor cu contururi neregulate „favorizează interacțiunea lor fie cu alte particule, combinând efectele mai multor polimeri”, se arată în studiu, adăugând că aceasta facilitează, de asemenea, contactul lor cu celulele umane.

ONG-ul a sensibilizat opinia publică în urmă cu doi ani, când a publicat studiul său privind prezența microparticulelor de plastic în nouă mărci de apă îmbuteliată vândute în Franța.  Cercetările anterioare au estimat că aportul anual de microparticule de plastic din surse alimentare variază de la 39 000 la 52 000 pe persoană în fiecare an. Această cifră crește la 74 000 până la 121 000 de particule „consummate” pe persoană pe an, dacă le punem la socoteală pe cele inhalate.

Un studiu publicat în luna ianuarie a acestui an a descoperit sute de mii de particule mici de plastic în sticlele de apă din plastic, o cifră mult mai mare decât cea raportată anterior.

Deși potențialele consecințe ale expunerii la microplastice asupra sănătății umane sunt încă în curs de studiu, există o îngrijorare tot mai mare cu privire la impactul acestora.