Studiu: Succesul fertilizării in vitro scade cu 38% din cauza poluării aerului

Potrivit oamenilor de știință, poluarea mediului are un impact negativ asupra calității ovulelor, nu doar în primele etape ale sarcinii. Poluarea aerului poate reduce semnificativ probabilitatea unei nașteri vii după fertilizarea in vitro (FIV), potrivit unui nou studiu care arată că o calitate slabă a aerului afectează fertilitatea în stadii mai timpurii decât se știa anterior, titrează The Guardian.

Studiul a inclus aproximativ 1.800 de pacienți și 3.700 de embrioni congelați transferați între 2013 și 2021 în Perth, Australia.Oamenii de știință au analizat expunerea la particule fine în diferite perioade înainte de prelevarea ovulelor de la paciente și apoi le-au urmărit pe parcursul sarcinii.

Femeile cu cele mai ridicate niveluri de expunere la poluanți în cele două săptămâni dinaintea prelevării de ovule aveau cu 38% mai puține șanse de a avea o naștere vie decât femeile cu cele mai scăzute niveluri de expunere. Nivelurile mai ridicate de expunere la poluanți în cele trei luni dinaintea prelevării de ovule au dus, de asemenea, la scăderea șanselor de a avea o naștere vie, se arată în studiu.

„Aceste constatări sugerează că poluarea mediului afectează negativ calitatea ovulelor, nu doar sarcina timpurie, ceea ce nu a fost raportat anterior”, a declarat Dr. Sebastian Leathersich, autorul principal al studiului și un specialist în infertilitate din Perth.

Leathersich a prezentat concluziile la reuniunea anuală a Societății Europene de Reproducere Umană și Embriologie (ESHRE) din Amsterdam. El a declarat că schimbările climatice reprezintă o amenințare gravă și imediată la adresa sănătății reproductive umane, chiar și la așa-numitele niveluri „sigure”.

Studiul se adaugă unui număr tot mai mare de dovezi care arată că expunerea la poluarea aerului poate duce la rezultate mai slabe ale sarcinii, inclusiv greutate mică la naștere și naștere prematură. De asemenea, aceasta a fost asociată cu reducerea calității spermei la bărbați.

Anis Feki, președinte al „ESHRE” și obstetrician-ginecolog din Elveția, subliniază că rezultatele „subliniază necesitatea acordării unei atenții continue factorilor de mediu în sănătatea reproducerii”.

Poluarea aerului are, de asemenea, un impact mai larg asupra sănătății umane, în special asupra sistemului respirator. Expunerea la poluanți crește riscul de accident vascular cerebral, boli cardiovasculare, boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), cancer pulmonar și pneumonie.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că poluarea aerului, atât la domiciliu, cât și în aer liber, provoacă aproape 7 milioane de decese pe an.

Leathersich a declarat că oamenii pot folosi filtre de aer, pot ține ușile și ferestrele închise în zilele cu poluare ridicată și pot închide geamurile mașinilor în timp ce conduc pentru a minimiza expunerea, dar este nevoie de acțiuni la nivel guvernamental și industrial pentru a reduce semnificativ emisiile.

„Minimizarea expunerii la poluanți ar trebui să fie o prioritate-cheie a sănătății publice”, a declarat Lezersich cu încredere.