Companiile europene care poluează ar putea fi amendate cu până la 5% din cifra de afaceri anuală, iar angajații lor riscă până la zece ani de închisoare

Parlamentul European a aprobat marți o directivă revizuită intitulată „Protecția mediului prin intermediul dreptului penal”. Lista actualizată a infracțiunilor împotriva naturii include acum, printre altele, tăierea ilegală și comerțul cu lemn, epuizarea resurselor de apă și provocarea de „daune substanțiale” ecosistemului.

De asemenea, vor fi incriminate și încălcările legislației UE privind substanțele chimice, cum ar fi deversarea excesivă de substanțe poluante în canalizare sau în sol, titrează euronews.com

Raportorul pe această temă, europarlamentarul olandez Antonius Manders, definește toate acestea drept „ecocid”:

„Cred că trebuie să punem capăt acestui tip de comportament al companiilor de tratare a apelor reziduale. Poluează mediul sau îmbolnăvesc oamenii doar pentru a face mai mulți bani, cred că este o crimă. Așadar, este bine că în Europa se introduce acum o sancțiune penală minimă pentru acest lucru. Va fi posibil, de exemplu, să fie urmărit în justiție directorul unei astfel de companii dacă aceasta se comportă urât”, a remarcat europarlamentarul.

Directiva prevede stabilirea unor sancțiuni uniforme pentru infracțiunile de mediu în întreaga UE: companiile care comit infracțiuni pot fi amendate cu până la 5% din cifra de afaceri anuală, inclusiv în afara UE, iar angajații acestora riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la zece ani.