Reprezentanții Ambasadei Germane și ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei în vizită la Ministerul Mediului

La Ministerului Mediului a avut loc o întrevedere între reprezentanții Ministerului Mediului și delegația germană pentru a discuta procesul de realizare a noii cooperări în promovarea aplicării Pactului Verde European (Green Deal European) în țările Parteneriatului Estic.

Întâlnirea a avut loc în contextul creșterii preocupărilor privind mediul și necesitatea adoptării unor măsuri concrete pentru a asigura un viitor sustenabil pentru regiune. Un aspect important în cadrul discuției l-a constituit programul propus de Guvernul German, axat pe „Promovarea pregătirii pentru European Green Deal în țările Parteneriatului Estic”. Acesta este îndreptată spre introducerea modelelor de producție durabilă în lanțurile valorice agricole și agroindustriale.

Programul vizează și demonstrarea modului în care o dezvoltare ecologică poate fi realizată în practică la nivel de activitate economică și comunitate. Prin acest program se intenționează să accelerăm în aplicarea practicilor și tehnologiilor agricole inteligente. În industrie se va demonstra fezabilitatea și viabilitatea economică a decarbonizării și a eficienței utilizării resurselor. Programul tinde la transferul de cunoștințe spre tehnologiile verzi și dezvoltarea capacităților strategice.

Obiectivul principal al acestui proiect este de a contribui la dezvoltarea unui sistem de producție durabilă în țările din Parteneriatul Estic. Prin intermediul acestui program, se urmărește introducerea și promovarea practicilor agricole și agroindustriale durabile în lanțurile valorice menționate dar și stimularea consumului durabil la nivel local, reducerea importurilor și creșterea potențialului/relevanței comerciale în contextul Parteneriatului Estic și al Uniunii Europene.

Reprezentanții Ministerului Mediului au exprimat interesul și angajamentul ferm de a colabora cu GIZ în implementarea acestui proiect vital pentru regiune. Ambele părți au subliniat importanța protejării mediului și a asigurării unei dezvoltări sustenabile în țările Parteneriatului Estic. Țările care fac parte din Parteneriatul estic sunt Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Această întâlnire reprezintă un prim pas în procesul de cooperare și colaborare între Ministerul Mediului și Ministerul Federal al Mediului, Conservării Naturii, Securității Nucleare și Protecției Consumatorilor  pentru a contribui la atingerea obiectivelor ambițioase ale European Green Deal-ului și pentru a promova un viitor mai verde și mai prosper în regiune.

Sursa:mediu.gov.md