Peste 500 de copii și tineri au descoperit ce înseamnă energia alternativă și cum poate fi integrată în viața de zi cu zi. Timp de două săptămâni pe parcursul lunii august 2023, în 15 tabere au fost desfășurate instruiri despre resursele alternative de energie de către PNUD Moldova în parteneriat cu Centrul Gutta-Club, cu susținerea financiară a Guvernului Japoniei.
„Scopul final este de a educa în primul rând copiii, precum și toată societatea noastră despre importanța resurselor alternative și regenerabile, cât de dăunători sunt combustibilii fosili pe care îi utilizăm în ziua de astăzi”, susține Gabriel Lazăr, facilitator Gutta-Club.
Printre resursele despre care au aflat tinerii a fost cea eoliană, solară, hidroelectrică și bioenergia, care presupune utilizarea materiei organice (resturi de plante, crengi) pentru a produce energie.
„Cel mai interesant mie mi s-a părut metoda de utilizare a energiei geotermale, pentru că nu am mai auzit de aceasta până acum, mi s-a părut interesantă și cred că este o idee bună pe viitor. Noi acasă avem panouri fotovoltaice, produc energie și apă caldă. Este foarte convenabil pentru că în special vara, atunci când este foarte mult soare, este energie și te poți folosi de ea pe tot parcursul zilei”, spune Alexandra, care este din Hîncești.
Timp de maxim trei ore, cât dura această activitate în tabere, tinerii au căutat soluții pentru un trai mai durabil prin jocuri de echipă. Ei au fost provocați să identifice cât mai multe idei de promovare a utilizării resurselor alternative de energie. La sfârșitul activității, unii au spus că vor încerca să-și convingă părinții și semenii să folosească mai multă energie regenerabilă, iar alții s-au arătat determinați să-și construiască locuințe conectate la surse alternative de energie când vor crește mari.
„Nu știam că din soare poți face curent electric. Din vânt știam, dar din soare și apă, nu prea. Eu aș vrea să am ceva de genul acasă, panouri solare pe acoperiș, din ambele părți și poate „moriști” fotovoltaice lângă căsuță”, este gândul lui Mihail din Chișinău, un alt participant la instruire.
„Astfel de activități sunt foarte importante în special pentru tineri, pentru că aceștia chiar au nevoie să afle despre diferite metode pentru a proteja natura, de energie alternativă. Până la urmă, noi suntem viitorul și putem să schimbăm ceva”, este de părere Alexandra din Hîncești, participantă la atelier.
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare va continua, cu sprijinul financiar al Japoniei, să organizeze ateliere de instruire privind resursele alternative de energie. Acestea se vor desfășura începând cu luna octombrie în școli și au ca scop sporirea nivelului de conștientizare a elevilor despre importanța utilizării raționale a resurselor și alternativele care le au la dispoziție pentru o viață confortabilă și un mediu protejat.
Sursa:undp.org