La Măcărești, raionul Ungheni, a avut loc evenimentul de inaugurare a lucrărilor la primul punct de subtraversare a râului Prut cu apă potabilă

În satul Măcărești, raionul Ungheni, a avut loc evenimentul de inaugurare a lucrărilor la primul punct de subtraversare a râului Prut cu apă potabilă. Este vorba de tronsonul unui apeduct, care traversează Prutul pe sub albia râului. Prin acest apeduct, România va furniza apă potabilă consumatorilor din Republica Moldova. La eveniment au participat ministra Mediului a Republicii Moldova, Iordanca-Rodica Iordanov, și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor al României, Mircea Fechet.

„Cooperarea cu colegii din România are ca scop furnizarea cetățenilor Republicii Moldova a unor servicii mult mai calitative. Proiectul de la Măcărești este un start bun. Ministerului Mediului al Republicii Moldova este recunoscător Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din România și este deschis proiectelor bilaterale”, a menționat, Iordanca-Rodica Iordanov, ministra mediului al Republicii Moldova.

„Proiectul de la Măcărești este un bun exemplu de colaborare între cele două țări surori, în care nu doar declarăm că suntem frați, cât de mult ne apreciem reciproc, că vorbim aceiași limbă, dar sper cât mai repede să putem să bem aceiași apă – pe care am gustat-o”, a menționat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor al României. În acest an la Chișinău va avea loc o întrevedere a celor doi miniștri, în cadrul căreia vor fi discutate toate restanțele în ceea ce privește relația bilaterală în materie de Mediu, a mai specificat oficialul român.   

În total, proiecte de infrastructură privind furnizarea de apă potabilă din România, consumatorilor din Republica Moldova, sunt implementate în cinci raioane: Glodeni, Fălești, Ungheni, Nisporeni și Hîncești.    

La activitățile de la Măcărești a participat și Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Evenimentul a fost organizat de compania Apavital S.A. – operator regional al serviciilor de apă și de canalizare din județul Iași, care implementează proiectele de conexiune a infrastructurii furnizorilor de apă potabilă din România (județul Iași) și Republica Moldova (raionul Ungheni), cu atragerea de fonduri europene.

Sursa:mediu.gov.md