Aliona Rusnac a fost numită secretară de stat la Ministerul Mediului

Aliona Rusnac a fost numită în funcția de secretară de stat la Ministerul Mediului. Doamna Rusnac deține titlul de doctor în drept, conferențiar universitar, avocată. Are studii economice în domeniul financiar-bancar.

De asemenea, este expertă națională în domeniul mediului, drepturilor omului, societății civile și bunei guvernări. Are experiență în implementarea proiectelor internaționale privind adaptarea la schimbările climatice în calitate de consultant juridic al Unității Consolidate pentru Implementarea Programelor IFAD.

A fost președinta Asociației pentru Dezvoltare Creativă (Asociația Absolvenților Programelor de schimb finanțate de Guvernul Statelor Unite). Predă disciplinele drept civil, regimul juridic al bunurilor imobile, în limba română și engleză la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova, coordonatoarea filielei anglofone la aceeași facultate. Absolventă al programului Fulbright Faculty Development (2007-2008) la Facultatea de Drept, Universitatea Hamline, statul Minnesota, SUA și Fulbright Visiting Program (2016-2017), la Facultatea de Drept, Universitatea Southwestern, Los Angeles, statul California, SUA.

Sursa:mediu.gov.md