Secretarul de stat, Grigore Stratulat a întreprins o vizită de lucru în raionul Criuleni

Primarii din raionul Criuleni s-au întâlnit cu secretarul de stat al Ministerului Mediului, Grigore Stratulat și au discutat despre provocările în domeniul protecției mediului. Implicarea activă în plantarea viitoarelor păduri, managementul integrat al resurselor de apă, gestionarea deșeurilor sunt măsurile privind adaptarea la schimbările climatice, care an de an accelerează.  

Secretarul de stat, Grigore Stratulat a atras atenția asupra sectoarelor cele mai vulnerabile în fața schimbărilor climatice, cum ar fi energia și alte resurse naturale. În acest sens, Programul național de extindere și reabilitare a pădurilor 2023-2032, aprobat recent de Guvern, prevede investiții în modernizarea utilajelor, sistemelor de irigarea, creșterea pepinieriilor, și nu în ultimul rând, asigurarea serviciului de pază.

Autoritățile publice locale recunosc că gestionarea deșeurilor este o problemă care necesită o implicare imediată și unii primari s-au interesat la ce etapă se află studiul de fezabilitate pentru zona 4, care include mun. Chișinău, raioanele Criuleni și Ialoveni. Secretarul de stat, dl Stratulat a informat că, la moment Ministerul Mediului se află la etapa de identificare a terenului pentru construcția uzinei de transfer și sortare a deșeurilor, iar ulterior se va efectua studiul de fezabilitate a teritoriului identificat. ”De aceea, este necesar ca să avem o conlucrare în acest sens și vă chem să comunicăm pentru a găsi soluții fiabile și a educa populația pentru a adopta un comportament responsabil”, a spus secretarul de stat.

Reprezentanții APL-urilor, de asemenea, cer ajutorul Ministerului Mediului în soluționarea problemei privind calitatea apei din râul Ichel, care traversează 3 localități. Localnicii din Criuleni suferă de deversările apelor uzate în râu, în special din comuna Ciorescu. Lipsa unui sistem de pre-epurare a apelor uzate, deversate din activitatea unor agenților economici în regiune, poluează apa  – sursă vitală.

Protecția mediului înconjurător este despre sănătatea noastră și a generației viitoare, de aceea, este responsabilitatea noastră. Educația civică cu promovarea comportamentelor prietenoase mediului este foarte importantă. În această perioadă, când marcăm luna pădurii și suntem în toiul campaniei de împădurire ”Plantează-ți viitorul”, sărbătorim și alte zile importante pentru mediu:

18 Martie – Ziua Globală a Reciclării pentru că ne dorim o țară cu #ZeroDeșeuri

21 Martie – Ziua Mondială a Pădurilor cu mesajul din acest an ”Păduri sănătoase pentru oameni sănătoși”

22 Martie – Ziua Mondială a Apei: „Fă schimbarea pe care tu ți-ai dori să o vezi în lume! Fiecare picătură și gest contează!”

23 Martie – Ziua Mondială a Meteorologiei care poartă mesajul ”Viitorul vremii, climei și apei de-a lungul generațiilor”

Iar pe 25 Martie vom marca Ora Planetei și cu această ocazie îndemnăm toți cetățenii să deconecteze lumina între 20.30-21.30 în semn de conștientizare asupra resurselor naturale de energie care sunt epuizabile.

Sursa: mediu.gov.md