Temperaturile globale ar putea depăși pragul de creștere de 1,5 grade Celsius stabilit de Acordul de la Paris în 2015 în următoarele câteva decenii, chiar dacă emisiile antropice de carbon vor fi reduse semnificativ. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de știință de la Stanford University și Colorado State University, care au publicat un articol în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Cercetătorii au folosit tehnici de învățare automată pentru a prezice creșterea temperaturii globale datorată emisiilor de gaze cu efect de seră pe baza înregistrărilor istorice. Rezultatele simulării au confirmat faptul că încălzirea globală se apropie deja de pragul de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. Depășirea acestuia până la jumătatea secolului este inevitabilă, chiar dacă impactul emisiilor antropice asupra climei va scădea semnificativ în viitorul apropiat.
Inteligența artificială prezice că pragul stabilit de Acordul de la Paris va fi depășit între 2033 și 2035 în scenariul intermediar de impact climatic SSP2-4.5, în care emisiile fluctuează în jurul nivelurilor actuale. Acest rezultat confirmă estimările anterioare, dar sugerează, de asemenea, o probabilitate mai mare de depășire a pragului de două grade Celsius, chiar și în scenariul cu impact climatic redus (SSP1-2.6), în care emisiile ajung la zero în 2050. În același timp, depășirea unei creșteri a temperaturii cu două grade peste nivelurile preindustriale nu este inevitabilă.
Astfel, evaluarea inteligenței arificiale este mult mai pesimistă decât cea a Grupului interguvernamental al Națiunilor Unite privind schimbările climatice (IPCC). Potrivit raportului din 2021 al grupului, lumea ar depăși două grade în anii 2090 într-un scenariu cu poluare redusă.