Poliția germană a reținut-o pe ecologista suedeză Greta Tunberg, a anunțat marți presa europeană. Tunberg, în vârstă de 20 de ani, participa la un protest împotriva demolării satului Lützerat pentru extinderea unei mine de cărbune.
Poliția a precizat că aceasta a fost a doua oară când activista a fost reținută la fața locului. Presa europeană subliniază faptul că zona Lutzerat aparține companiei RWE. Acesta este pregătită pentru a fi demolată în vederea extinderii minei Garzweiler din apropiere.
Unii miniștrii și compania RWE insistă asupra faptului că o astfel de mișcare ar contribui la asigurarea securității energetice a Germaniei cât mai repede posibil. Pe de altă parte, activiștii de mediu cer măsuri urgente împotriva utilizării combustibililor fosili și, prin urmare, se opun extinderii minei de cărbune.
Greta Thunberg este o activistă de mediu populară. Ea a devenit cunoscută în urmă cu câțiva ani, când, a condus proteste în special în fața Parlamentului suedez. Apoi a fost invitată să vorbească la conferințe internaționale, întâlnindu-se cu lideri mondiali și criticând în mod activ diverse guverne pentru că nu fac suficient pentru a combate schimbările climatice.