Studenții de la USM vor putea învăța jurnalismul de mediu de pe băncile universității. Un nou curs, lansat de AJMTEM

Studenții de la Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova vor învăța detaliat cum să abordeze în materiale jurnalistice problemele de mediu, în cadrul unui curs facultativ special. Pe 11 noiembrie, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Moldova și Universitatea de Stat au semnat un acord de parteneriat prin care au pus bazele cursului „Jurnalismul de Mediu”. Timp de patru luni, studenții care vor alege acest obiect de studiu vor avea parte atât de lecții teoretice, cât și vizite în teren și discuții cu diverși experți de mediu.

Acordul de parteneriat, care prevede acordarea de asistență în organizarea, desfășurarea și promovarea proiectelor educaționale, a fost semnat pe 11 noiembrie de către directoarea executivă a AJMTEM, Lilia Curchi și rectorul USM, Igor Șarov. Cu această ocazie, a fost dat startul și primei sesiuni a cursului, oferit de AJMTEM cu sprijinul Suediei.

Noi vrem să-i facem pe studenți să cunoască acest domeniu, să-l poată profesionist aborda și să lucreze cot la cot cu noi. În activitatea noastră, avem nevoie de colegi care să fie cot la cot cu noi și să muncească pentru ca tema protecției mediului să ajungă în prim plan, în atenția și a cetățenilor, și a factorilor de decizie pentru ca să rezolvăm stringentele probleme cu care ne confruntăm și să prevenim apariția altor noi”, a declarat Lilia Curchi.

Rectorul Igor Șarov a menționat importanța acestui curs și și-a exprimat recunoștința pentru ideea de a dezvolta jurnalismul pe această nișă. „Sper că acest nou curs va da un nou suflu facultății și Universității”, a menționat Igor Șarov.

Șefa Secției Cooperare pentru Dezvoltare a Ambasadei Suediei la Chișinău, Karin Borovic, a notat că Republica Moldova este puternic afectată de schimbările climatice. „Comunicarea eficientă către populație este imposibil de subestimat, iar rolul jurnalismului de mediu, bazat pe evidență științifică, este de a informa în mod responsabil despre măsurile de îmbunătățire a calității mediului și a ocrotirii naturii”, a specificat Karin Borovic.

Cursul „Jurnalismul de mediu” va fi predat studenților din anul I și II ai ciclului licență. Până acum, la curs s-au înregistrat 22 de studenți.

Cursul se va desfășura timp de 4 luni, în perioada noiembrie 2022-martie 2023, și va include atât ore teoretice, cât și lecții practice. De asemenea, în cadrul cursului studenții vor realiza și materiale jurnalistice pe teme de mediu. Cursul va fi susținut cu echipamente profesioniste.

Acordul semnat de AJMTEM și USM stabilește principiile cooperării în vederea acordării asistenţei ştiinţifico-consultative și practice în organizarea, desfășurarea și promovarea proiectelor educaționale, a schimbului de experţi, consultanți, cercetători, profesori, studenţi, precum şi schimburi informaţionale, de materiale promoţionale, didactice, ştiinţifice etc. în domeniul mediatic şi în domeniul învăţământului non-formal, formării continue şi cercetării între cele două părți.

Pe domeniul științific, părțile se angajează să organizeze și participe la conferinţe, dezbateri, mese rotunde şi seminare ştiinţifice; să elaboreze materiale metodico-ştiinţifice; să publice articole ştiinţifice în revistele metodico-ştiinţifice de specialitate etc.

Domeniul didactic vizează organizarea consultărilor publice privind conținutul planurilor de studii, formelor și metodelor de învățământ în domeniile jurnalismului, comunicării, relațiilor publice și publicitate, stagiilor de practică; schimb de experienţă profesională; organizarea stagiilor de practică, orelor de laborator, lecțiilor de profesionalizare etc.

Al treilea domeniu de cooperare, și anume cel creativ, se referă la organizarea de activități precum master-class-uri, work-shop-uri, şcoli de vară, ateliere de creaţie; proiecte de creaţie în vederea realizării materialelor pentru segmentele sistemului mediatic: TV, agenţii de publicitate, servicii de relaţii cu publicul, jurnalism online; concursuri şi festivaluri de profil; activităţi de voluntariat în domeniile de interes comun.

Sursa:ecopresa.md