Invitata acestui episod este Maia Bănărescu, avocata poporului pentru drepturile copilului. Apropo, ați știut că ombudsman, așa cum i se mai zice avocatului poporului, este un cuvânt de origine suedeză care înseamnă persoana care pledează pentru alții?
În esență, această autoritate, fie ea persoană sau instituție, are sarcina de a-i apăra pe cetățeni de excesele de putere ale autorităților publice și este considerată un simbol al unui stat democratic.
Acest episod este unul mai special. L-am realizat împreună cu Lia Bîtca, elevă în clasa a 10-a la liceul Teoretic Boris Dânga din Criuleni, care este câștigătoarea locului I la concursul de eseuri „Realizarea deplină a drepturilor omului — precondiție pentru edificarea societăților echitabile”, organizat încadrul Proiectului „Consolidarea eficienței și a accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al Suediei. Ca parte a premiului, organizatorii și-au propus nu doar Lia, dar și ceilalți câștigători, să trăiască experiența realizării unui podcast cu o personalitate din domeniul drepturilor omului și justiției, pe care s-o întâlnească și cu care să discute ceea ce le este interesant.
Lia și-a propus să discute cu Dna Bănărescu despre drepturile copilului, care sunt cele mai încălcate și de ce, cum a afectat pandemia de COVID respectarea drepturilor, dar și ce își propune avocatul copilului până la sfârșitul mandatului sau care este partea preferată a muncii sale.
Cu DREPTul: Cred că o întrebare de bază, pe care aș vrea să v-o adresez Dvs. prima, ar fi: care sunt drepturile cele mai puțin respectate în rândul adolescenților?
Maia Bănărescu: În toate rapoartele pe care le prezint ca și Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, tot timpul încerc să fac o prioritizare a drepturilor care sunt mai des încălcate și îmi este foarte complicat. Practic, toate drepturile sunt încălcate într-o măsură mai mare sau mai mică. Dacă vorbim ca și drept, desigur că ne focusăm foarte mult pe dreptul la educație, găsim și aici destul de multe impedimente în realizarea acestui drept la copil.
În special, toate neajunsurile ni le-a demonstrat epidemia care a dat peste noi, așa, ca un val mare de zăpadă și ne-a demonstrat exact acele pe care noi le cunoșteam, dar nu ne dădeam bine seama cum se vor răsfrânge. Vorbesc despre accesul tuturor copiilor la educație, vorbesc de acele categorii de copii care nu aveau elementar gadgeturile acestea, vorbesc de familiile care aveau 3-4 copii și aveau lipsă de spațiu, lipsă de computere, vorbesc despre accesul pedagogilor, vorbesc despre lipsa de abilități și a pedagogilor de a lucra online, și a copiilor.
Copiii asta și spuneau: „Dna Bănărescu, noi suntem învățați să căutăm informație, să scriem mesaje, dar nu să facem lecții online”. La fel, situația părinților, cu cine să lase copiii, securitatea copiilor, copiilor monoparentali, unde este numai un părinte, copiii cu dizabilități. Să nu uităm, copiii primeau acea hrană, unii din ei, din familii social-vulnerabile ca unica hrană și au fost lipsiți de ea. Și asta este tot legat de dreptul la educație.
Și încă ce mai este grav, Lia, vreau să zic, că voi, copiii, nu vă cunoașteți drepturile. Voi vă cunoașteți drepturile numai în limita care este scrisă, dar nu puteți face analiza drepturilor, și asta nu este vina voastră, dar este vina sistemului de educație. Deseori sunt întrebată dacă nu vorbesc prea mult cu copiii despre drepturi și le zic: categoric, nu, pentru că orice persoană trebuie să-și cunoască drepturile, dar trebuie de vorbit corect și despre drepturi. Copilul trebuie să-și cunoască drepturile și trebuie să-și cunoască responsabilitățile. Apropo, fug de la cuvântul „obligație”, ele sunt sinonime, dar obligația este a statului și a adulților de a vă crea condiții, voi aveți responsabilități. Și atâta timp cât copilul va ști că este dreptul copilului și este responsabilitate, desigur că el va crește un copil responsabil și un cetățean responsabil.
La fel vreau să-ți zic că am rămas foarte mirată, când am întrebat și nu numai o dată, foarte des întreb – astea-s câteva exerciții de la început, când mă întâlnesc cu copiii – ce înseamnă pentru ei drepturile? Aici sunt diferite opinii, dar mai mult se lasă liniște în sală. Și când întreb cine ne dă drepturile, copiii zic că statul ne dă drepturile prin legi. Deci, copiii nu știu lucruri elementare. Și asta eu vorbesc de clasele a X-a, a XI-a, a XII-a.
Toți copiii trebuie să cunoască câteva lucruri importante – orice persoană, ființă umană se naște cu drepturi și drepturile sunt egale pentru toți copiii, și copiii toți sunt egali și ele sunt inalienabile, nu are dreptul nimeni să ia un drept al unei persoane. Atunci când este abuz de drepturi, lipsit de drepturi, deja este abuz și se pedepsește de legislație, dar trebuie să știm că a avea drepturi este o responsabilitate, pentru că tu trebuie să fii conștient că dreptul tău este până la o limită. Dacă ai încălcat această limită, tu deja încalci dreptul unei alte persoane și de aceea noi vorbim despre această cunoaștere a drepturilor foarte importantă pentru toți.
Cu DREPTul: Dar de ce este important ca să-și cunoască drepturile copiii și de când e bine sau cum, unde?
Maia Bănărescu: Copilul trebuie să-și cunoască chiar din primele zile, în sensul când este conștient, pentru că discuțiile se poartă cu copiii în funcție de maturitatea și gradul de înțelegere al lor. Și deci, din grădiniță, din creșă copiilor trebuie să li se vorbească despre drepturi, despre responsabilități, stimă reciprocă unul față de altul, pentru că stima de sine vine când tu respecți pe alții și atunci tu începi să te respecți pe tine. Și este important ca și părinții să vorbească despre drepturi și să nu vorbească doar despre faptul că ești obligat, ești obligat, că îți cunoști foarte mult drepturile. Nu! Toate discuțiile se poartă, iată, tu ai dreptul, dar ai și responsabilitate, se ajunge la un consens, pentru că cunoscându-ți drepturile, ai să știi ce să ceri atunci când ți se încalcă. Noi avem adulți care nu cunosc ce să ceară și unde să meargă să-și ceară drepturile. La fel și copiii, vorbeam și despre instituția Ombudsmanului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, încă un exercițiu pe care îl fac cu câteva întrebări obligatorii, așa, pentru mine, întreb copiii dacă cunosc ce înseamnă Ombudsman și, cu regret, nu cunosc, nici Avocatul Poporului, dar este grav. Dar această instituție ca și mecanism de protecție a copilului este inclusă în curriculumul național și asta ne vorbește din nou despre încălcarea drepturilor copilului despre a-și cunoaște drepturile și mecanismul unde trebuie să se adreseze. De aceea este important să-ți cunoști drepturile, să știi ce să ceri de la stat să-ți fie respectat și să știi unde să te adresezi dacă ai o problemă. De exemplu, copiii nu cunosc că este Ombudsmanul la care poți să te adresezi de la orice vârstă, chiar tu, fiind copil, fiindcă, conform legislației, copilul nu poate să se adreseze fără un reprezentant legal la alte instituții, dar iată la Ombudsman poate să se adreseze copilul și fără adulți.
Cu DREPTul: „Scoate-ți masca, dacă vrei să bei apă”…
Maia Bănărescu: Iată și cu purtarea măștilor am avut discuții multe, că exact fenomenul acesta, copiii nu puteau sta mult cu măștile, toate ședințele Comisiei Excepționale de Sănătate Publică nu indicau vârsta de la care copilul poate să poarte mască. Și tot a fost o noutate nu numai pentru Republica Moldova, dar pentru toată lumea. Concluzia e că de la vârsta de 6 ani ar putea să poarte mască. Și câte ore poate s-o poarte? Cine are grijă ca să-și schimbe masca copilul atâta timp? Și dacă copilul are probleme de sănătate, evident că el nu poate să poarte această mască.
Cu DREPTul: Ce vă propuneți să realizați până la sfârșitul mandatului?
Maia Bănărescu: Atâtea am… Ca prioritate mi-am luat copiii cu dizabilități. Ce avem? Eu nu pot să zic că eu am ajuns, la o jumătate din ceea ce mi-am propus pot să zic că am ajuns. Am adus pe agenda autorităților foarte multe categorii de dizabilități – copiii cu boli rare, care nu erau nici în legislație și nici acum nu este acea noțiune; copiii cu deficiențe de văz și auz, care au nevoie de alfabetul acesta mimico-gestual; copiii cu sindromul Down nu au acces la educație; copiii cu dizabilități locomotorii nu au acces la WC-uri, nemaivorbind despre incluziunea educațională a acestor copii. Acesta este un dezastru atât la nivel de instituții care nu sunt gata să primească acești copii din lipsa condițiilor, și nu vorbesc numai despre cei cu dizabilități locomotorii, dar chiar, cum vă zic, cei cu deficiențe de văz și auz, nu este aparatajul acesta special pentru acei care nu văd, nu este… Copilul care nu aude, cum el stă în clasă, ce face? Pedagogii nu sunt pregătiți să aibă un copil cu cerințe speciale, acel cadru de sprijin nu este suficient. Părinții… Aici tot este o problemă, pentru un părinte este foarte greu să accepte faptul că copilul lui are probleme. Și iată acum ultimele cazuri pe care le examinez, într-o voce deja managerii instituțiilor de educație, pedagogii vorbesc despre părinții cărora li se recomandă să meargă la o evaluare psihologică pentru a li se elabora acel plan individual, dar părinții nu merg și asta este pierdere de timp pentru dezvoltarea copilului. Voi continua cu asigurarea respectării drepturilor copilului cu dizabilități, pentru că consider că aceasta este o categorie foarte vulnerabilă și copiii rămași fără îngrijire părintească la fel, pentru că dacă noi avem copii plasați în diferite servicii mai prietenoase, noi mai avem și copii care chiar sunt în condiții sociale adaptate după noile cerințe, dar nu se respectă în totalitate drepturile copilului. Avem și copii abuzați, avem și copii fără o formă de protecție, avem copii care termină acest sistem de 18 ani, merg în lumea mare fără o susținere financiară, deci și asta, așa zic că văd o lumină în capăt. Copiii din penitenciare nu sunt mulți, aproximativ 60 de copii, plus-minus, dar aceasta este consecința, noi luptăm cu consecința, dar noi trebuie să lucrăm la prevenire. Și iată aici am foarte mult de lucru și chiar nu văd, dacă se soluționează deja problema cu copiii din penitenciare, ca acei care sunt în faza de urmărire penală și sunt alături de adulți, și iau comportamentul acesta al lor de adult-criminal și cu o valoare oarecare în lumea interlopă și când merge în Penitenciarul nr. 10, care este pentru minori, este foarte greu să-l readaptezi, pentru că pedeapsa în fine ce înseamnă? – Pregătire pentru resocializare și este foarte complicat pentru acest copil. Deci este și de lucru, dar oricum se lucrează mult mai bine decât atunci când am venit eu pe acest segment. La fel pentru toți copiii vreau să conștientizeze foarte mult importanța de a-și cunoaște drepturile, responsabilitățile lor, ce trebuie să facă cu drepturile, ce înseamnă aceste drepturi. Vreau ca să cunoască copilul și să se adreseze atunci când este violență și să nu tolereze violența, și să nu fie violent. Acest bulyilling care acum s-a introdus în legislație și este foarte bine, vreau copiii să aibă încredere în sine, să vorbească despre opinia lor, să participe la întruniri, să-și audă vocea, să ceară de la autorități să vină și să le spună ce au făcut cu opinia lor, pentru că ceea ce pregătim astăzi, asta vom avea. Și eu totdeauna zic că un cetățean responsabil este ceea cum noi îl pregătim, misiunea educației trebuie să fie realizată de a pregăti copilul pentru viața adultă, mai puține teorii, ar trebui să fie o schimbare radicală în sistemul educației. Copilul trebuie să fie pregătit ca personalitate, cu mai puține teme pe acasă, temele de acasă trebuie să fie pentru dezvoltare, proiecte de lungă durată, dar nu ce ai făcut în clasă vii acasă și repeți. Oameni buni, hai să depășim chestiile acestea! A fi olimpic și a avea o listă mare de olimpici o țară, eu cred că, da, este prestigios, dar să nu ai niște copii pregătiți pentru viața adultă, eu cred că asta este principalul, nu el termină școala și idee n-are ce să facă mai departe.
Cu DREPTul: Acum, în ce măsură putem spune că școala pregătește copiii pentru viață?
Maia Bănărescu: Nu, nu putem zice. Nu vreau să fac o evaluare de nota „9”, „10”, dar foarte puțin discutăm despre viața adultului. Da, au fost introduse acum niște discipline noi, educația pentru societate, s-au mai pregătit niște cercuri pentru IT-uri. Tu, Lia, cum consideri, care sunt disciplinele care te pregătesc pentru viață? Tu, peste doi ani, mergi în viața adultă. Ești gata pentru viața adultă?
Lia: Nu, la școală nu ni s-a adus la cunoștință tuturor anume despre unele profesii sau unele obiecte care poate ne-ar fi de folos în viitor. La noi mai mult se axează pe obiectele de bază, pe științele fixe, pe aceeași limbă și literatură română, în alte sfere nu prea.
Maia Bănărescu: Acesta este și răspunsul. Noi trebuie să facem o turnură serioasă în sistemul educației, pentru că noi am avut schimbarea, s-a introdus și Codul educației, da, în locul Legii cu privire la învățământ, dar nu este adaptată situației moderne, s-a schimbat totul în lumea asta. Noi mergem, mergem, schimbăm un curriculum, schimbăm o disciplină, batem din palme, o lansăm, când ne uităm, ea nu prea funcționează și iarăși ne întoarcem și facem o disciplină foarte bună, modernă și când începem iarăși cu teme pe acasă…
Cu DREPTul: Care este partea preferată a serviciului Dvs.?
Maia Bănărescu: Partea preferată o reprezintă întâlnirile cu copiii, totdeauna am plăcerea de a discuta cu copiii și când merg în instituții, dar mă strădui foarte mult în instituțiile de învățământ să mă aflu, eu discut cu consiliile elevilor și mă strădui să le vorbesc și să le insuflu încrederea că ei pot să fie apărători ai drepturilor copiilor, ei înșiși să apere drepturile altor copii și mă strădui să le zic despre acele mecanisme pe care ei pot să le folosească, îi încurajez să declare toate cazurile de violență și să urmărească dacă ele sunt înregistrate. La fel le propun să fie activi cu participarea, să solicite proiecte, să susțină copiii care sunt puțin diferiți de ei și să nu fie violenți. Totdeauna merg pe toleranță și pe nediscriminare, la fel o parte, cea mai plăcută este atunci când propunerile mele sunt auzite și le văd fie că într-o lege, fie că sunt preluate de alții, cu atât mai mult că acum avem foarte multe hotărâri ale Curții Europene pentru drepturile copilului, până anul acesta n-am văzut așa multe hotărâri în privința statului nostru, că nu se respectă procedura ce ține de protecția drepturilor copilului și acesta este un semnal foarte serios pentru Republica Moldova.
Cu DREPTul: Lia, mai ai întrebări?
Lia: Cât de bine își cunosc moldovenii drepturile și cum le-am putea aduce la cunoștință despre ele?
Maia Bănărescu: Foarte slab, am zis, vorbim de copii și la adulți e la fel.Cum putem aduce? Prin educație. Educație privind drepturile omului și educație o vorbesc ca și educație de la grădinițe și educație pe parcursul vieții, nu finalizăm cu școala, cu clasa a XII-a, mergem în instituții. Noi acum, ca și instituție a Avocatului Poporului, am încercat să facem un studiu, dar suntem abia la început și am elaborat un chestionar să vedem la instituții de învățământ superior, segmentul colegii n-am reușit să-l acoperim, să vedem la facultăți ce este cu cunoașterea drepturilor omului. Și este și aici grav, sunt discipline care se discută doar la facultățile de Drept, drepturilor omului le sunt rezervate doar câteva ore, Avocatului Poporului ca și mecanism este și mai puțin… E ca la Creangă cu oile – negre niciuna, iar albe și mai puține, așa e și în facultăți. Dar întrebarea e: de ce nu se învață la toate facultățile? Mai mult, acum politica globală merge pe abordarea pe drepturile omului, toate politicile statului trebuie să fie centrate pe persoană, pentru că s-a demonstrat că noi facem legi elementar și noi facem legi foarte frumoase, dar uităm să punem omul, după aceea ne dăm seama: „Dar unde punem noi omul? Ce facem cu această lege”? Un psiholog de ce nu ar trebui să cunoască drepturile omului? Un pedagog de ce nu ar trebui să cunoască drepturile copilului și ale persoanei înseși, cum își apără drepturile? Guvernanții trebuie să cunoască că este un cetățean pregătit și la orice moment ei vor fi sancționați pentru faptul că îi încalcă dreptul. Doar educația și eu vă zic: educația continuă. Avem părinți nepregătiți, părinții nu cunosc cum să-și educe copiii, mergi pe drum și vezi un părinte cum își educă copilul prin acea bătaie și zgâlțâială, încerci să-i faci observație, te ia în răspăr, dar este foarte grav, pentru că statul ca și parte a Convenției ONU pentru drepturile copilului, cea mai importantă convenție are câteva recomandări care n-au fost îndeplinite. Și una din ele știți care e? De sanitate toți știu, veceurile în curte, lipsă de sanitate, n-avem cabinete medicale dotate, nu avem acces la baie, apă potabilă – acestea sunt clasice, dar Comitetul ONU pentru drepturile copilului – și asta-i o rușine, încă o rușine, de fapt, a statului – scrie că: în Moldova mai persistă educația prin bătaie, palma ca și mod de educație a părinților. Dar pentru asta ce înseamnă? La fel, generații pregătite, generații instruite și educația continuă, doar prin educație vom ajunge la acel nivel ca să ne cunoaștem drepturile, ca să ne cunoaștem responsabilitățile și mijloacele unde să ne ducem să ne apărăm și să ne cerem drepturile, să ni le cerem.”
Cu DREPTul: De ce unii oameni neglijează sau, mai exact, încalcă drepturile mai ales ale copiilor și cum am putea ameliora această neglijență?
Maia Bănărescu: Cu regret, sunt foarte mulți copii, foarte mulți, și este regretabil, pentru că noi nu avem mulți copii în țară, aproximativ 700 de mii de copii și asta nu e o cifră mare, sunt state care au milioane, șapte milioane are Polonia, îmi pare că și Ucraina, și noi nu putem să le asigurăm o copilărie fericită, un mediu prietenos. Sunt părinți care supun violenței copiii, sunt părinți care-i neglijează și ce face statul? Statul vine cu niște suport financiar, dar noi nu urmărim ce fac părinții cu suportul financiar, dăm câteva mii pentru copii, copiii rămân în continuare în sărăcia în care au fost, părinții gestionează acești bani în interesul lor și copilul rămâne cu problema sa. Foarte multe cazuri în care autoritățile tutelare din teritoriu, din comunitate, cu regret, nu totdeauna își cunosc localnicii, îs foarte multe cazuri și foarte grave, că nici nu știi ce să faci, cum să procedezi ca să intervii, am avut cazuri că ne-am adresat și la procuratură pentru a vedea dacă autoritățile și-au îndeplinit atribuțiile. Și avem răspuns: totul e bine și frumos. Dar copilul unde a rămas, în apa care curge de pe acoperiș, cu o mamă care nu are grijă și cu un tată care a dispărut? Așa a și rămas, că un copil, bine-mersi, am reușit și este într-un centru comunitar, dar al doilea duce un mod de viață stradal. Noi nu suntem apți, ca și stat, să intervenim în aceste familii și să ajutăm copiii, nu suntem apți ca să-i responsabilizăm pe părinți. Lipsa forței de muncă – da, este lipsă, dar uitați-vă câte locuri vacante sunt neocupate, noi putem găsi alte mecanisme să obligăm părinții să lucreze. Ce înseamnă statul le dă bani pentru șomeri, le dă bani pentru întreținerea copiilor, dar nu urmărim? Du-te, lucrează! Și mai este încă ceva foarte grav, majoritatea părinților consideră copilul proprietatea lor și asta este grav, asta este o problemă. Trebuie să ne gândim ca și stat cum responsabilizăm părinții care nu acordă atenție suficientă și neglijează copiii, nu putem lăsa copiii într-un mediu care este nociv pentru ei. Da, în instanța de judecată sunt cazuri de lipsire de drepturile părintești, că noi vedeam asta ca o soluție, pe departe nu este o soluție și după ce Curtea Europeană a recunoscut Moldova vinovată într-un caz de lipsire de drepturile părintești, acum sunt foarte reticenți judecătorii să pronunțe astfel de hotărâri. Și este foarte interesantă situația când copilul trăiește într-o mizerie de nemaipomenit acasă și când mergi în instanța de judecată, dar copilul are vârsta și îi ia opinia, spune: „Eu vreau să trăiesc cu mama”, pentru că copilul își iubește părinții așa cum sunt. Nu poate atunci judecătorul să ia acea decizie, dar și aici poate să ia, pentru că în toate acțiunile, chiar dacă legislația nu prevede, este un principiu foarte important în Convenția ONU pentru drepturile copilului – interesul superior al copilului. Și actele internaționale au superioritate și, iată, toți – și judecători, și alte meserii – trebuie să tratăm legislația prin interesul superior al copilului, chiar cu riscul undeva să încălcăm un act, o lege, dar avem acel articol 48 din Constituție, care dă superioritate acestor acte internaționale. Interesul superior al copilului trebuie să fie, dar nu că ce facem că ne vede societatea și indiferența, indiferența comunității. Dacă vedem că un copil suferă, dacă vedem că el este supus violenței, dacă vedem că nu are ce mânca, de ce să nu comunicăm primarului? E mai grav când primarul nu cunoaște, că află de la televiziune că copiii dorm pe un cuptor, pe o lejancă la țară, pe care nu au nici ce așterne. Păi cum tu, ca și primar, îți exerciți atribuțiile de autoritate tutelară?
Cu DREPTul: Instituția Ombudsmanului cum funcționează? Cine, când, cum poate să se adreseze și care este mecanismul?
Maia Bănărescu: Toate statele democratice au creată o astfel de instituție care se numește diferit în alte state. Care este în general misiunea ei? Este monitorizarea implementării actelor internaționale la nivel național de toate autoritățile – și legislativ, și guvern, și ministere, și autorități tutelare. Pe noi ne interesează ca actele internaționale să fie implementate la nivel național și venim cu rapoarte la acele comitete internaționale, și vorbim comitetelor dacă e bine, se face, ce se face. Totodată, venim cu recomandări, analizăm, monitorizăm și venim cu recomandări guvernării, ministerului, direcțiilor, la fel rapoartele noastre anuale, care nu reprezintă însăși activitatea a ombudsmanilor, dar reprezintă respectarea drepturilor, deci concluziile privind respectarea drepturilor. Mai sunt rapoartele tematice, pe care le facem cu niște constatări foarte grave și cu recomandări, la fel avem pârghii foarte eficiente, putem să adresăm și la Curtea Constituțională, mergem în interesul persoanei în instanța de judecată, mergem în concluzii în instanța de judecată, putem modifica legislația. Da, noi nu suntem cu inițiativă legislativă, dar prin subiecții care au inițiativă legislativă, parlament, guvern, avem o conlucrare foarte bună cu comisiile parlamentare care au această competență, facem audiența cetățenilor prin care acordăm consultanță, o îndrumare, ți s-au încălcat drepturile unde te adresezi, dacă te adresezi la Ombudsman, la Avocatul Poporului poate să se adreseze orice persoană și, cum vă spuneam, că și copiii pot să se adreseze la Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, asta este prescris în lege, pot să depună cereri, cererile se depun atât online la adresa electronică, este pe pagina noastră web ombudsman.md, aici este și pagina copilului, unde poate să fie luată orice informație, adusă la cunoștință, copilul poate să depună și cerere în scris, toată informația o găsiți pe site. La fel, cetățenii pot să depună cereri, cum vă zic, și copiii, și în aceste cereri sunt niște cerințe: să nu fie depășit termenul de un an de zile de când a avut loc încălcarea, să fie indicat numele, prenumele și dreptul care pretinde că îi este încălcat, dar cel mai important să indice care autoritate i l-a încălcat și dacă mai are acte, ceva care ar confirma ar fi bine să le depună, pentru că atunci noi întoarcem înapoi cererea și solicităm, pentru că noi, ca și instituție, examinăm activitatea autorităților, dacă au făcut destul ca dreptul să fie încălcat. //
Cu DREPTul: În ultimii ani au fost făcute foarte multe reforme, inclusiv pe domeniul acesta de drepturile copilului. Unde, într-adevăr, s-au reușit schimbări, succese, unde mai e de lucru sau unde pe foaie arată mai bine decât în realitate?
Maia Bănărescu: Da, am să mă refer la două domenii mari, ceea ce ține de incluziunea copiilor cu dizabilități, deci acea reformă care a avut loc cu 12 ani în urmă, când copiii erau în sistemul de internate. A fost reorganizat și acum acest sistem este pe incluziune socială, în principiu, copiilor cu dizabilități incluziunea socială, ei trebuie să se afle în societate, în familie, statul trebuie să intervină destul de serios în acest domeniu, copiii se află fie în familia biologică prin susținere, suport, fie în familie biologică extinsă sau diferite servicii precum servicii parental-profesioniste, case comunitare, depinde de situație. Mai sunt câteva internate unde se află copiii cu dizabilitate gravă, cum este cel de la Hâncești și cel de la Orhei, și aici este deja o altă abordare, pentru că sunt și puțini deja, mai mulți sunt prin familii. Deci, e bine ce s-a început, ce s-a făcut, copilul trebuie să aibă un mediu sănătos, vreau să zic că suntem și ca un exemplu pentru multe state, dar mie îmi apare o problemă foarte mare, un dar foarte-foarte mare, este timpul ca noi să evaluăm impactul, pentru că apar și aici foarte multe probleme, părinții își pierd abilitatea de a mai ajuta acești copii, dacă de la început când li s-a dat copilul au fost instruiți, pe parcurs ei nu mai pot face față, copiii au crescut, părinții au îmbătrânit sau dacă erau copii, deja nu mai sunt copii și ei telefonează din nou la aceleași centre. Eu am fost martoră când a telefonat o mamă și zice: „Luați, vă rog, înapoi copilul, că eu nu mai pot face față”. La fel incluziunea educațională, cum am zis, rămâne foarte mult în urmă la cerințele copilului, foarte-foarte mult, noi ca și stat avem restanță foarte mare, nu este suficient, chiar haideți să luăm exemplul când un pedagog de sprijin are câte trei copii cu dizabilitate severă, gravă, adică accentuată, pronunțată și mai are încă șapte-opt, când reușește el, cum fizic reușește? Practica altor state e minunată: un copil – un asistent personal, un copil – un pedagog de sprijin alături, la noi, nu. Sunt adresări foarte multe când părinții spun: „Luați-ne copilul, că afectează calitatea educației la noi. Ei îs unu-doi, dar noi suntem 30”. Ce facem? Evident că nici nu poate fi abordată astfel problema, statul trebuie să aibă grijă ca acestui copil, când el este mai agitat, să i se propună acel asistent, cadru de sprijin, ia copilul, stă alături, îl ajută sau, dacă devine agitat, merge în acel cabinet special unde se lucrează, dar nu se exclude din școală. Deci, acesta este un rezultat care s-a obținut, dar trebuie să vedem ce facem mai departe, că am ajuns deja la o perioadă că noi trebuie să evaluăm și să ne gândim ce facem mai departe. Noile strategii care au fost elaborate anul acesta, sănătatea mintală la fel avem probleme foarte mari pe acest segment că sănătatea mintală, în general, trebuie cercetată la copii. Cu regret, în toată lumea, și nu numai în Republica Moldova, majoritatea au probleme mintale, chiar noi nu cunoaștem? Noi trebuie să introducem psihologul în societate, nu numai în școli, dar în societate, pentru că psihologul este o meserie foarte importantă pentru toți, toți avem nevoie de psiholog pentru dezvoltare. Psihologul asta nu înseamnă că ești bolnav, am vorbit de copii rămași fără îngrijire părintească, s-a făcut mult, dar sistemul nu este perfect până la final, copiii ies din sistem fără un sprijin, fără locuință, elementar fără locuință. Unde pleacă un copil care n-are unde locui, ce facem cu el? Iar mă întorc la sistemul acesta al nostru de justiție juvenilă, noi nu avem o strategie pe justiție juvenilă, noi nu știm cum să preîntâmpinăm, domeniul de prevenire la noi nu este, copilul în comunitate trebuie să se lucreze cu el, dacă vezi că copilul are un comportament emoțional complex, un pic deviază de la niște norme, atunci cu el trebuie focusat să se lucreze pentru ca copilul să-și schimbe comportamentul, să nu ajungem noi cu copilul din urmă și să ne întrebăm, dar ce facem noi acum cu dânsul? Ni se răspunde să așteptăm 14 ani, să comită infracțiuni, că au făcut foarte mulți să meargă în penitenciare, asta nu este abordare, prevenirea trebuie să fie și iată avem o lege adoptată în 2019, dacă nu greșesc, care el nici nu are mecanismul ce înseamnă această lege, cum aplicăm și legea ține de prevenire, și iată parcă avem, s-a făcut, apreciez, dar nu este eficientă.
Cu DREPTul: Impactul pandemiei asupra drepturilor copilului, respectării, încălcărilor?
Maia Bănărescu: Ne-a demonstrat că, practic, impactul a fost grav și în sistemul educației, și în sănătate, ne-am pomenit cu lipsă de medicamente pentru copiii cu boli rare, chiar am avut cazuri, practic, letale, iată-iată și copilul murea, că nu puteau fi aduse. COVID-ul a avut impact și asupra socializării copiilor cu dizabilități, copii supuși violenței, violența sexuală, violența abuzului sexual prin internet, virtual. Deci, a avut un impact extraordinar asupra la toate drepturile și în toate domeniile, asta este clar, este o lecție pentru noi și asta trebuie să fie prioritate, să le examinăm aceste lecții și să ne străduim să fim gata pentru noi provocări. Asta este important și copilul trebuie să fie instruit, atât copilul, cât și părinții, ce trebuie să facă în cazul dacă ne mai apare, cum facem, cum respectăm, cum ne asigurăm ca să ne protejăm viața și sănătatea. Și să nu uităm de responsabilitatea comunitară, responsabilitate individuală și responsabilitate comunitară, nu ești singur în comunitate, tu faci ce vrei acasă, când ai ieșit în comunitate – respectă, respectă drepturile, doar atunci vom avea succese în depășirea pandemiei.
Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al Suediei. Opiniile aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opiniile PNUD și ale Suediei.