Agenția de Mediu: Cinci tone de pește au ajuns în Nistru

Acțiunea de repopulare, prima în ultimii patru ani, finanțată din sursele bugetare alocate Agenției de Mediu în valoare de 239 954 lei, presupune eliberarea în apele lacurilor de acumulare a 5241 kg de puiet de pește de speciile Carp, Cosaș, Sânger și Novac.

În scopul dezvoltării ihtiofaunei, menţinerii și creșterii potenţialului biologic al resurselor piscicole, protecţiei lor, cât și dezvoltării pescuitului amator în fluviul Nistru, Agenția de Mediu în conformitate cu prevederile Legii fondului piscicol, pescuitul și piscicultura, nr. 149 din 08.06.2006, a inițiat desfășurarea populării acestui obiectiv acvatic piscicol natural cu puiet de pești în sectorul raionului Soroca, satul Cosăuți, și în sectorul lacului de acumulare Dubăsari, satul Holercani – obiective acvatice naturale în care predomină condiţii optime pentru reproducerea şi creşterea diferitor specii de peşti.

În acest sens, Agenția de Mediu vă informează că, astăzi, 4 noiembrie 2022, în fluviul Nistru, în sectorul lacului de acumulare Dubăsari din satul Holercani, a fost transferată prima partidă de puiet de o vară de specia Carp în cantitate de 1360 kg cu greutatea medie de 20-25 gr în valoare de 65280 lei și puiet de o vară de Sânger, Novac, Cosaș în cantitate de 1272 kg cu greutatea medie de 20-25 gr în valoare de 54696 lei, de la o gospodărie piscicolă din raionul Telenești.

În scopul desfășurării evenimentului a fost creat prin ordinul Agenției de Mediu un Grup de lucru în componența căruia au fost delegați reprezentanți ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Institutului de Zoologie, Centrului pentru Cercetare a Resurselor Genetice Acvatice „ACVAGENRESURS” Filială a Întreprinderii de Stat „Centrul Republican pentru Ameliorarea și Reproducția Animalelor”, care au întreprins și o evaluare a efectivului de puiet de pește sub aspect tehnico-științific.

Sursa: Agenția de Mediu