Oamenii de știință se tem că metanul care erupe din gazoductele Nord Stream în Marea Baltică ar putea fi una dintre cele mai grave scurgeri de gaze naturale din toate timpurile și ar putea prezenta riscuri climatice semnificative.
Niciuna dintre cele două conducte Nord Stream sparte, care fac legătura între Rusia și Germania, nu era operațională, dar ambele conțineau gaze naturale. Acesta constă în cea mai mare parte din metan – un gaz cu efect de seră care este cea mai mare cauză a încălzirii climei după dioxidul de carbon.
Amploarea scurgerilor este încă neclară, dar estimările aproximative ale oamenilor de știință, bazate pe volumul de gaz care se pare că se afla într-una dintre conducte, variază între 100.000 și 350.000 de tone de metan.
Jasmin Cooper, cercetător asociat la departamentul de inginerie chimică de la Imperial College din Londra, a declarat că în jurul scurgerilor planează o „mare incertitudine”.
„Știm că există trei explozii, dar nu știm dacă există trei găuri în părțile laterale ale conductei sau cât de mari sunt rupturile”, a declarat Cooper. „Este dificil să știm cât de mult ajunge la suprafață. Dar este vorba, potențial, de sute de mii de tone de metan: un volum destul de mare care este pompat în atmosferă.”
Nord Stream 2, care trebuia să crească fluxul de gaz din Rusia către Germania, ar fi conținut 300 de milioane de metri cubi de gaz atunci când Berlinul a oprit procesul de certificare cu puțin timp înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.
„Numai acest volum s-ar traduce în 200.000 de tone de metan”, a declarat Cooper. Dacă ar deversa tot, ar depăși cele 100.000 de tone de metan evacuate de explozia de la Aliso Canyon, cea mai mare scurgere de gaz din istoria SUA, care a avut loc în California în 2015. Cazul Aliso a avut o încălzire echivalentă cu cea a jumătate de milion de mașini. „Are potențialul de a fi una dintre cele mai mari scurgeri de gaze”, a adăugat Cooper. „Riscurile climatice generate de scurgerea de metan sunt destul de mari. Metanul este un gaz cu efect de seră puternic, de 30 de ori mai puternic decât CO2 în 100 de ani și de peste 80 de ori mai puternic în 20 de ani.”
Profesorul Grant Allen, expert în științele Pământului și ale mediului de la Universitatea din Manchester, a declarat că este puțin probabil ca procesele naturale, care transformă cantități mici de metan în dioxid de carbon, să fie capabile să absoarbă o mare parte din scurgere. Allen a menționat: „Aceasta este o cantitate colosală de gaz, în bule foarte mari. Dacă aveți surse mici de gaz, natura vă va ajuta, digerând gazul. În cazul deversării de la Deepwater Horizon, a existat o mare atenuare a metanului de către bacterii. „Experiența mea științifică îmi spune că – în cazul unei mari explozii ca aceasta – metanul nu va avea timp să fie atenuat de natură. Așa că o proporție semnificativă va fi evacuată sub formă de gaz metan. Spre deosebire de o scurgere de petrol, gazul nu va avea un efect la fel de poluant asupra mediului marin”, a declarat Allen. „Dar în ceea ce privește gazele cu efect de seră, este o emisie nesăbuită și inutilă în atmosferă”.
Agenția de mediu din Germania a declarat că nu existau mecanisme de reținere pe conductă, astfel încât întregul conținut era posibil să se evacueze.
Agenția daneză pentru energie a declarat miercuri că gazoductele conțineau în total 778 de milioane de metri cubi de gaze naturale – echivalentul a 32% din emisiile anuale daneze de CO2.
Acesta este aproape dublu față de volumul estimat inițial de oamenii de știință. Acest lucru ar face să crească semnificativ estimările privind scurgerile de metan în atmosferă, de la 200.000 la peste 400.000 de tone. Mai mult de jumătate din gaz a ieșit din conducte și se așteaptă ca restul să se degaje până duminică, a precizat agenția.
Jean-Francois Gauthier, vicepreședintele departamentului de măsurători al firmei comerciale de măsurare a metanului prin satelit GHGSat, a declarat că evaluarea volumului total de gaz emis este „o provocare”.
„Există puține informații despre dimensiunea breșei și dacă aceasta se menține și în continuare”, a declarat Gauthier. „Dacă este o breșă suficient de semnificativă, s-ar goli singură. Este sigur să spunem că este vorba despre sute de mii de tone de metan. În ceea ce privește scurgerile, este cu siguranță una foarte serioasă. Natura catastrofală și instantanee a acesteia – cu siguranță nu am mai văzut așa ceva până acum.”
În ceea ce privește impactul asupra climei, 250.000 de tone de metan este fost echivalent cu impactul a 1,3 milioane de mașini conduse pe șosea timp de un an, a declarat Gauthier.