Joi, 24 februarie 2022, la ora 14.00, în incinta Filialei Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” din Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, va avea loc lansarea cărții „Planeta Copiilor”, scrisă de Mariana Lucinschi și ilustrată de Veronica Mariț.
Cartea „Planeta Copiilor” include povești și povestiri ecologice destinate copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică, dar și părinților, bunicilor, cadrelor didactice. Autoarea, prin intermediul unor texte captivante cu personaje memorabile, atrage atenția asupra acțiunilor oamenilor, care au un efect negativ asupra naturii. Prin intermediul cărții copiii vor afla de ce nu este bine să rupem florile și să tăiem copacii, cum ne afectează risipa de apă și acumularea deșeurilor, ce se întâmplă dacă poluăm aerul și alte informații utile.
Volumul „Planeta Copiilor” a fost realizat de Asociația Presei Independente în parteneriat cu A.O. Media-Grup Meridian și postul de radio Eco FM, în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.
Accesul la eveniment este deschis pentru persoanele invitate și reprezentanții mass-media. Ceilalți doritori pot urmări evenimentul live pe pagina de Facebook a Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” și pe pagina de Facebook a Asociației Presei Independente.