Locuitorii or. Rîșcani au parte de un parc renovat în stil european cu sprijinul UE

A.O. ʺBaștinaʺ în colaborare cu primăria orașului Râșcani a implementat proiectul ʺCetățean activ-datorie moralăʺ în cadrul programului ” Agreed Project – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA (Association of Local Democracy Agencies).

Obiectivul proiectului a constat în informarea cetățenilor, distribuirea și gestionarea bugetului în benificiul comunității.

Durata proiectului a fost de trei luni, iar scopul principal a fost amenajarea și modernizarea parcului de pe strada Mihai Eminescu 2 din orașul Râșcani în stil european, unde au fost amenajate și terenuri de joc pentru copii. Modernizarea a început cu restabilirea rețelei electrice, au fost instalați cinsprezece piloni, cu câte două felinare la fiecare și 500 metri de cablu și instalarea a șase camere de supraveghere video.  , Decizia de a moderniza parcula venit de la amplasarea acestuia la intrarea în or. Râșcani fapt care îl face vizitat de mai mulți cetățeni indiferent de vârstă.

Importante au fost și sesiunile de informare organizate în cadrul proiectului pe diverse teme, cum ar fi: bugetare participativă, monitorizarea proceselor din localitate, participarea cetățenilor la luarea deciziilor, relația APL-cetățean. De asemenea experta Rodica Frecăuțeanu a fost invitată pentru a prezenta programul ʺBugetul Meuʺ.

Pe parcursul realizării proiectului organizația implementatoare a publicat în ziarul orășănesc ʺEveniment actualʺ articole referitoare la proiect și la tematica promovată.

Potrivit coordonatoarei de proiectului Ludmila Tozlovan, sucesul proiectului dat, este rezultatul unei munci unite a echipei de implementare a proiectului, unde fiecare membru a știut exact ce reponsabilități a avut. Este important ca au fost atrași și cetățenii la amenajarea parcului:

Ludmila Tozlovan, coordonatoare proiect
This image has an empty alt attribute; its file name is logouri-ALDA-1-1024x138.png

Acest material este realizat în cadrul proiectului „AGREED – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA Europa, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de NED – Fondul Național pentru Dezvoltare

This image has an empty alt attribute; its file name is logouri-ALDA-2-1024x124.png