De Ziua Nistrului, la Ștefan Vodă a fost lansat Centrul Informațional pentru promovarea Zonei Ramsar „Nistrul de Jos”

Echipele de implementare a proiectului: Măsuri de adaptare și reziliență la schimbările climatice și dezvoltare instituțională în Zona Ramsar „Nistrul de Jos”. – AO EcoContact și ES Biotica au invitat reprezentanții autorităților publice locale și centrale, ai donatorilor, reprezentanți ai populației locale, ONG-urilor și serviciilor media să ia parte la un eveniment dedicat Zilei Nistrului, pentru a împărtăși rezultatele proiectului curent, obținute până la acest moment. Evenimentul a constat dintr-o serie de vizite organizate în diferite localități din raionul Ștefan Vodă.

Prezent la eveniment, Dnul Gunther Zimmer, Seful Biroului de Coordonare a Cooperarii Tehnice pe lângă Ambasada Austriei la Chișinău, a subliniat că „… Din anul 2012, Agenția Austriacă pentru Dezvoltare susține activ aplicarea măsurilor eficiente pentru gestionarea resurselor de apă și atenuarea riscurilor de mediu în favoarea abordării serviciilor ecosistemice în zona Ramsar „Nistrul de Jos”, sistemele naturale fiind văzute altfel – drept surse de servicii și bunuri pentru oameni! De atunci s-au obținut foarte multe progrese și ne așteptăm să realizăm, cu eforturi comune, funcționalitatea pe termen lung a Zonei Ramsar „Nistrul de Jos” – prin condiții mai bune, pentru o mai bună protecție a Zonei, prin servicii ecosistemice îmbunătățite și prin mijloace de trai (pentru populație) reziliente la schimbările climatice.

În cadrul evenimentului, invitații au luat parte la inaugurarea Centrului Informațional pentru promovarea Zonei Ramsar „Nistrul de Jos”, care a fost deschis la Palanca – un punct focal, situat la hotarul cu Ucraina, care traversat de un număr impunător de turiști, pe parcursul anului. Pentru deschiderea și asigurarea funcționalității, Centrul a beneficiat de echipament și materiale oferite prin intermediul proiectului menționat mai sus. Datorită acestui suport, viitorii vizitatori ai Centrului vor primi informații ample și relevante despre valoarea Zonei, precum și despre viitorul Parc Național „Nistrul de Jos”. 

Potrivit Rodicăi Iodanov, Directorul Executiv al AO EcoContact, Centrul Informațional pentru promovarea Zonei Ramsar „Nistrul de Jos” aduce o plus valoare zonei respective:

Gabriel Mărgineanu, Directorul SE ʺBioticaʺa declarat pentru EcoFM care sunt obiectivele centrului turistic lansat:

Programul zilei a continuat cu vizitele la beneficiarii de granturi (din satele Palanca și Talmaza), care au primit suport în dezvoltarea propriilor idei de afaceri, datorită unui concurs de granturi organizat anul trecut (2020) în cadrul proiectului.

„Înainte de toate, acest concurs de granturi desfășurat la nivel local, a avut scopul de a promova acele afaceri pritenoase mediului, care sunt conduse de femei. Mai mult, acesta a fost un stimul în susținerea femeilor de a-și dezvolta propria afacere la nivelul comunităților în care locuiesc.” – a menționat  Iordanca – Rodica Iodanov, Directorul Executiv al AO EcoContact. 

Întrucât în cadrul proiectului sus-numit este prevăzută și componenta de dezvoltare a infrastructurii relevantă pentru aspectele ce țin de biodiversitate, apă și schimbări climatice, au fost întrerinse și unele vizite la obiectele de infrastructură (în satele Talmaza, Copanca, Cioburciu), care au fost construite din fondurile proiectului; o altă destinație a fost terenul proaspăt plantat din satul Cioburciu.

Programul a finalizat cu un moment de admirare a peisajului natural dintr-un punct de vizionare a naturii, special amenajat în s. Răscăieți, iar cea din urmă destinație turistică a fost vizitată în s. Leuntea.

Proiectul Măsuri de adaptare și reziliență la schimbările climatice și dezvoltare instituțională în Zona Ramsar „Nistrul de Jos” este finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) din fondul Programului Austriac pentru Dezvoltare și Cooperare (ADC).