A.O. ʺCosiliul Raional al Tinerilor din Floreștiʺ în parteneriat cu primăria Florești a implementat proiectul ʺDemocrația la ea acasăʺ în cadrul programului ” Agreed Project – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA (Association of Local Democracy Agencies).
Necesitatea implementării proiectului dat a rezidat din faptul că echipa de implementare a identificat la nivel local faptul că societatea, dar și generația tânără sunt pasivi în procesul decizional. Potrivit implementatorilor anume implicarea cetățenilor în acest proces permite comunicarea cu factorii de decizie. Potrivit lor în cele mai multe cazuri cetățenii nu sunt mulțumiți sau reacționează dureros la schimbări sau reforme. Tinerii necunoscând modalități de soluționare a unor probleme ale lor cad în stări de anxietate, și din necunoștință nu știu cum să acționeze. Proiectul respectiv a rezultat din problema respectivă identificată la nivel local.
Potrivit unui sondaj realizat de organizația implementatoare, din 758 de respondenți cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani, 623 persoane nu au știut ce înseamnă buna guvernare, iar circa 523 persoane nu cunosc modalitățile de implicare a acestora în procesul de luare a deciziilor la nivel local. ʺRecunoașterea societății privitor la existența posibilităților de implicare directă a acestora în gestionarea bugetului public, are în mod direct acel potențial de a submina sistemul participării democraticeʺ, afirmă reprezentanții organizației.
Proiectul respectiv a format abilități pentru 15 tineri activi, care ulterior și la moment promovează buna guvernare. Scopul proiectului constă în promovarea democrației participative și al guvernării la nivel local prin formarea și consolidarea capacităților de critică, de educație civică a 150 tineri și cetățeni din orașul Florești. Populația din orașul Florești a fost informată de proiectul respectiv și importanța practicării democrației participative și a bunei guvernări la nivel local.
Al doilea obiectiv al proiectului constă în formarea și consolidarea abilităților de advocaсy, lobby, comunicarea în public, implicarea în procesul decizional. Anume aceste tematici au fost promovate de cei 15 tineri, ambasadori și promotori ai bunei guvernări locale.
Dumitru Stoica, reprezentant al A.O. ʺCosiliul raional al Tinerilor din Floreștiʺ a declarat pentru EcoFM că tinerii și cetățenii implicați în activitățile proiectului, au participat și la identificarea locului ce urma a fi amenajat:
Drept rezultat al sondajului realizat în cadrul proiectului a fost amenajată o alee din parcul orașului Florești. Aflându-se într-o stare deplorabilă, aleea respectivă a fost reabilitată, au fost instalate 30 de bănci și 30 de urne, oferind posibilitatea orășenilor de a se recrea în zona dată.
În cadrul proiectului dat a fost semnat un acord de colaborare între APL-ul local și organizația implementatoare a proiectului, iar tinerii ambasadori activează în cadrul primăriei promovând buna guvernare locală.
La finalul proiectului a fost organizată o conferință unde au fost prezentate rezultatele proiectului.
Dumitru Stoica a remarcat gradul mare de implicare a cetățenilor la luarea a deciziilor din orașul Florești, și personal este mulțumit de rezultatele proiectului:
Acest material este realizat în cadrul proiectului „AGREED – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de ALDA Europa, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de NED – Fondul Național pentru Dezvoltare