Președintele brazilian Jair Bolsonaro a numit „obsesie” atenția statelor lumii asupra problemelor de conservare a pădurilor ecuatoriale din Amazon și și-a anunțat intenția de a se opune acestui lucru.
„Resping cu tărie obsesia internațională față de zona Amazoniană. O vom proteja de acțiunile și conversațiile care afectează interesele naționale”, a declarat miercuri politicianul în mesajul său video la un eveniment la nivel înalt al ONU privind conservarea biodiversității Pământului.
Bolsonaro a mai declarat că este inacceptabilă răspândirea informațiilor false pentru a „impune reguli internaționale neloiale care ignoră realizările de mediu ale Braziliei”. În opinia sa, astfel de acțiuni sunt îndreptate în primul rând împotriva producătorilor agricoli brazilieni.
În acest sens, politicianul a reamintit dreptul suveran al statelor de a-și dezvolta resursele naturale în conformitate cu propria lor politică de mediu, drept ce se regăsește în Convenția privind diversitatea biologică. „Exact asta vom face cu bogăția enormă care se află pe teritoriul nostru”, a rezumat liderul brazilian.
Impactul pandemiei de coronavirus asupra economiei globale trebuie luat în considerare în contextul Cadrului global pentru biodiversitate post-2020.
„Aș dori să vă reamintesc că Cadrul global pentru biodiversitate post 2020, trebuie să ia în considerare impactul devastator al crizei coronavirusului asupra economiei globale, mai ales atunci când este vorba de țările în curs de dezvoltare”, a spus Bolsonaro. Liderul brazilian a promis că țara sa va continua să participe la negocierile care vizează identificarea de fonduri pentru inițiativele de protecție a biodiversității „atât în ceea ce privește deseminarea beneficiilor bioeconomiei, cât și prin noi mecanisme, cum ar fi plata serviciilor de mediu”.
Bolsonaro a citat exemplul Programului brazilian „Pentru mai multe păduri” în cadrul căruia Ministerul Mediului finanțează organizații care dezvoltă proiecte pentru conservarea și utilizarea responsabilă a ecosistemelor.
„O astfel de inițiativă la scară internațională ar putea avea consecințe și mai pozitive asupra mediului și a populației indigene din Brazilia”, crede politicianul.
El a cerut, de asemenea, tuturor țărilor să își îndeplinească angajamentele de combatere a pirateriei biologice, a bioterorismului și a sabotajului de mediu.