Programul EU4Moldova a lansat la Ungheni construcția unui nou apeduct

Astăzi a fost lansat un nou apeduct, construit în centrul municipiului Ungheni, cu suportul Uniunii Europene. Rețeaua, cu o lungime de peste 1.600 metri, îi va asigura cu apă potabilă pe mai mult de 24.000 de ungheneni. La evenimentul de lansare a proiectului au fost prezenți: Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova; Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare și Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.

Acesta este primul proiect de infrastructură realizat de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie în municipiul Ungheni, finanțat și ghidat strategic de UE,  implementat de PNUD și UNICEF. Lucrările de construcție au demarat în luna august şi urmează a fi finisate până la sfârșitul anului. Investiția în valoare de 4.083.992 lei este asigurată din fonduri europene, municipalitatea contribuind suplimentar cu 893.868 lei. Rețeaua, cu o lungime de peste 1.600 metri, îi va asigura cu apă potabilă pe mai mult de 24.000 de ungheneni. 

Primarul municipiului Ungheni Alexandru Ambros a relatat pentru EcoFM, că în urma construcției apeductului vor scădea pierderile de apă, se va micșora numărul de deconectări, iar în final Apă Canal Ungheni va deveni un operator regional:

Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni

Noul apeduct este construct pe strada Națională, perimetrul str. Vasile Lupu şi str. Solidarităţii, şi este parte magistrală a traseului de apă potabilă în municipiul Ungheni care interconectează cele șapte cartiere din oraș. Pe strada Națională sunt amplasate cele mai multe instituții publice, organizații ce prestează servicii cetățenilor și activează cei mai mulți agenți economici din oraș. Noua rețea de distribuție a apei va asigura accesul neîntrerupt al oamenilor la apă, condiție importantă în prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Primarul municipiului Ungheni, Alexandru Ambros a atras atenția asupra componentei de mediu, prezente în proiectele europene:

Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni

În prezent, gradul de uzură al țevilor de apeduct din Ungheni este de peste 150%, iar 24% din apă nu ajunge la robinet din cauza pierderilor în rețeaua publică de distribuție. Deseori au loc spargeri ale țevilor, deteriorări ce duc la pierderi considerabile de apă și la deconectări de apă.

Acesta este primul proiect  realizat de Programul EU4Moldova. Potrivit primarului de Ungheni, în perspectivă vor fi implementate mai multe proiecte susținute de Uniunea Europeană:

Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni