La înălțime cu CALM 03.11.2018

SUA ȘI CALM SPRIJINĂ AUTORITĂȚILE LOCALE!
În cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM” de sâmbătă, 3 noiembrie veți putea cunoaște nouă femei primari, din diverse zone ale Republicii Moldova. Sunt femei care își dedică viața pentru ca localitățile lor să prospere, chiar dacă nu au cele mai bune condiții, iar munca lor nu întotdeauna este apreciată. Tocmai din aceste motive unele se gândesc să renunțe, cele mai multe însă aleg să găsească soluții și să le implementeze în comunitățile de unde provin. O parte dintre ele au participat săptămâna trecută la Forumul „Dezvoltare Economică și Implicare Civică în localități mici și mijlocii”. Evenimentul a fost organizat de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. Așadar, protagonistele emisiunii sunt Larisa Voloh, primar de Palanca, Ștefan Vodă, Ersilia Qatrawi, primar de Ștefănești, Ștefan Vodă, Nicoleta Malai, primarul comunei Ghelăuza, Strășeni, Ala Guzun, primarul comunei Bilicenii Vechi, Sângerei, Racul Svetlana, primarul comunei Bocșana, raionul Criuleni, Ina Ciubotaru, primarul satului Viișoara, raionul Edineț, Galateanu Tatiana, primarul satului Giurgiulești, Cahul, Violeta Crudu, primar de Cruzești, municipiul Chișinău, Ionila Lozovan, primar de Pitușca, Călărași. Despre suportul SUA pentru Republica Moldova aflăm de la Martin McDowel, Adjunctul Șefului Misiunii Diplomatice al Ambasadei SUA în RM. Oficialul american afirmă că atunci când există probleme la capitolul încredere în autoritățile centrale este mai practic de a găsi parteneri la nivel local.

Ascultați emisiunea „La înălțime cu CALM”:
Partea 1

Partea 2


Vă mulțumim pentru că alegeți să fiți „La Înălțime cu CALM” și vă invităm să ne ascultați în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 10.00 și până la ora 12.00, la Eco FM, pe frecvențele 97,6 MHz – Fălești, 100,2 MHz – Sângerei, 104,4 MHz – Anenii Noi, 98.5MHz – Ștefan Vodă sau online pe site-ul ecofm.md