Conferința „Spații publice neutilizate – platformă pentru ferme solare”

Reprezentanții societății civile, mediului academic, reprezentanții ai administrațiilor publice locale, oameni de afaceri și experți în domeniul eficienței energetice s-au întrunit la Chișinău în cadrul conferinței „Spații publice neutilizate – platformă de cooperare pentru ferme solare”, organizată de Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP Moldova) în parteneriat cu Asociația Obștească „Renașterea Rurală”.


Conferința a avut drept scop întrunirea factorilor de decizii din localitățile Republicii Moldova, posibililor dezvoltatori a proiectelor de eficiență energetică, producătorilor și a primarilor care au implementat asemenea proiecte cu scopul de a aduce soluții fiabile în domeniul dat.
Printre vorbitorii la conferință s-au regăsit Expertul de țară al Convenției Primarilor pentru Climă și Energie, Victor Parlicov, care a adus exemple despre beneficiile pe care le-au avut primarii semnatari ai Convenției în implementarea asemenea proiecte.

Victor Parlicov, expert de țară al Convenției Primarilor pentru eficiență energetică și dezvoltatre durabilă

Președintele Asociației Patronale a Industriei Turismului, Gabriel Mărgineanu, a vorbit despre importanța promovării a proiectelor de eficiență energetică prin tururi investiționale, fapt care va spori gradul de investiții în acest domeniu.

Gabriel Mărgineanu, președintele Asociației Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova 

Un alt aspect despre proiectele de eficiență energetică ținând cont de realitățile privind consumul de energie al Republicii Moldova, dar și a energiei produse din resurse alternative au vorbit Dr. teh. Ion Comendant, Academia de Științe a Moldovei și Doctorul în economie Valentin Arion de la Universitatea Tehnică din Moldova. Potrivit lor obiectivul de bază, care trebuie să stea la baza promovării utilizării energiilor verzi este reducerea consumului de energie produsă pe bază de combustibili fosili, astfel reducând emisiile gazelor cu efect de seră.

Prezent la eveniment, reprezentantul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Daniel Chivriga a explicat modalitățile de interacțiune între posibilii producători de energie  și principalii furnizori de energie electrică. Totodată au fost expuse actele legislative și normative cu privire la promovarea energiei regenerabile în Republica Moldova.

Spre finalul conferinței, organizatorii au propus adoptarea unei rezoluții  care ar urma să fie transmisă autorităților publice centrale, inclusiv organizațiilor de susținere tehnică,  care ar facilita dezvoltarea sectorului de producere a energiei verzi prin identificarea locațiilor, susținerea APL-urilor la efectuarea studiilor de fiabilitate dar și promovarea domeniului dat. Despre acest fapt ne-a comunicat Iurie Calestru, director Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP Moldova)

Prin telefon: Iurie Calestru, director IDEP Moldova

Post Author: Eco FM