A fost lansată vânătoarea la mistreți

De la 29 septembrie până la 31 decembrie în sectoarele arendate în scop de gospodărire cinegetică se va desfășura vânătoarea la mistreți, aici fiind propus spre recoltare un număr de 155 de piese, iar în fondul ariilor protejate de stat din fondul forestier se va efectua reglarea numerică (prin împușcare) a mistreților, limita de recoltare a mistreților în aceste zone fiind de 360 de exemplare. Mai târziu la 3 noiembrie până la 30 decembrie va fi deschisă vânătoarea în fondul forestier gestionat de Agenția Moldsilva, fiind stabilit un număr de 623 de mistreți.

În anul curent limita totala de recoltare a mistreților constituie 1138 de piese, fiind stabilită din necesitatea intervenirii cu acțiuni de prevenire a răspândirii pestei porcine africane, prin intermediul mistreților, precum și în scopul evitării apariției  efectelor negative social-economice, prevenirii contaminării culturilor agricole, care ar aduce prejudicii agricultorilor și producătorilor agricoli din alte domenii conexe. Toate aceste argumente se regăsesc în Hotărîria Guvernului  nr.799 din 01.08.2018 cu privire la efectuarea vînătorii în sezonul de vînătoare 2018-2019, dar și HG_937_din_24.09.2018.PDF, (privind modificarea HG nr.799 din 01.08.2018).

În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova din 19.09.2018. privind combaterea răspândirii focarelor de pestă porcină și al Planului complex de acțiuni pentru a preveni extinderea pestei porcine, s-a hotărât prelungirea perioadei de vânatoare pentru mistreți, vulpi și șacali, care sunt purtători de virus, pe tot parcursul anului.

În acest context Agenția „Moldsilva” a emis două ordine privind vânătoarea la mistreți 2018  Ordin_196_din_27.09.2018.pdf și Ordinul_197_din_27.09.2018.pdf , care prevăd și modalitatea de vânătoare, condiții, cerințe, recomandări. Conform ordinului în fondul forestier gestionat de Agenţia „Moldsilva” vânătoarea se va efectua în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători, în sectoarele de vânătoare arendate pe tot parcursul săptămînii.

La acţiunile de vânătoare va fi prezent obligatoriu un medic veterinar din cadrul subdiviziunile teritoriale ale ANSA, care va monitoriza respectarea cerințelor de biosecuritate în procesul de vânătoare precum și prelevarea probelor pentru PPA.

În această perioadă, în scopul depistării și contracarării delictelor care afectează fondului forestier și regnul animal, dar și alte fenomene negative din domeniul de referință, Agenția „Moldsilva” prin intermediul întreprinderilor silvice subordonate a creat grupe mobile de control pentru patrularea fondurilor de vînătoare limitrofe fondului forestier.

Tot în acest context. specialiștii Agenției „Moldsilva”, în colaborare cu Inspectoratul General de Poliție, Agenția Națională pentru Protecția Alimentelor, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, au desfășurat o ședință tehnică cu participarea inginerilor silvici șefi, inginerilor pază și protecție, precum și arendașii. La această întrunire au fost abordate și discutate subiecte precum: asigurarea  cerinţelor sanitare  în procesul de vânătoare şi reglementările privind  expertiza sanitar – veterinară a  vânatului recoltat; organizarea şi efectuarea vânătorii de reglementare  a efectivului de mistreţi în ariile protejate de stat din fondul forestier de stat; reglementări privind  vânătoarea în zona de frontieră.

sursa: Agenția „MOLDSILVA”

Post Author: Eco FM