Proiectul „Ciutești – Satul viitoarelor generații”este implementat de A.O. ”Centrul de Dezvoltare Comunitară 21” și este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Scopul inițial al proectului este sporirea nivelului de conștientizare și participare asociativă a locuitorilor satului Ciutești în eclogizarea localității. În cadrul proiectului comunitatea va îmbunătăți infrastructura de colectare a deșeurilor, au fost identificate locurile de evacuare spontană a deșeurilor, pentru a fi lichidate. În parteneriat cu administrația publică locală din Ciutești a fost elaborat un plan de acțiuni, cu implicarea primăriei, consiliului local dar și a cetățenilor din sat.
Din start echipa de implementare a proiectului împreună cu partenerii au identificat un teren pentru evacuarea deșeurilor din localitate, cu impact minim asupra componentelor de mediu. Împreună cu comunitatea, gunoiștile spontane au fost lichidate și repuse în circuitul natural, prin plantarea de vegetație. Deoarece pe terenurile respective au fost depozitate deșeuri de mai multe tipuri, solul a avut de suferit iar apele au fost poluate, afectând în mod direct sănătatea oamenilor. Datorită activităților comune a cetățenilor, au fost transportate din localitate câteva tone de deșeuri, fiind antrenată și tehnica specială, precum un excavator și un tractor. Pe terenurile greu accesibile, cetățenii au strâns manual dșeurile de toate tipurile, dând dovadă de o adevărată implicare civică.
Potrivit lui Nicu Vrabie, comunicatorul proiectului, populația locală este foarte deschisă unor asemenea inițiative și va participa activ la acțiunile ce urmează:
Implimentatorii proiectului doresc să realizeze un plan pe termen scurt care prevede sortarea deșeurilor și identificarea companiilor care colectează plasticul, sticla și hârtia, pentru a acoperi unele cheltuieli ce țin de seviciul de ecologizare și transportare a deșeurilor.
Nicu Vrabie este de părerea că drept rezultat a participări în diverse acțiuni a cetățenilor, comunitatea a devenit mult mai responsabilă și a înțeles necesitatea achitării tarifului pentru evacuarea deșeurilor:
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt cetățenii satului Ciutești dar și cetățenii localităților din preajmă care pot replica acțiunile date și în satele vecine. Durabilitatea va fi asigurată de administrația locală, care va gestiona terenul pe care se află gunoiștea.
Asociația Obștească„Media Grup MERIDIAN” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „ VOCEA TINERILOR – element durabil pentru un viitor verde” în raioanele Ștefan Vodă, Fălești, Sângerei și Anenii Noi.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeanăși implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).