Proiectul „Eficientizare pentru buna educare” este implimentat de A. O. «Colaborare» din Edineț prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Echipa de implementare a proiectului î-și propune realizarea mai multor obiective, ca de exemplu creșterea gradului de informare și conștientizare a populației în privința eficienței energetice și folosirii surselor regenerabile de energie pentru îmbunătățirea calității vieții. Un alt obiectiv constă în cercetarea vizuală a clădirilor cu ajutorul camerei de termoviziune și crearea consiliului local de cetățeni care va monitoriza activitățile proiectului dar și se va implica activ în luarea deciziilor împreună cu autoritățile publice locale. Reprezentanții A.O. „Colaborare” afirmă că la moment sunt realizate toate activitățile planificate, au fost testate sistemele de încălzire la școlile și grădinițele din satele învecinate.
Coordonatorul de proiect Grigore Musteață a declarat pentru EcoFm care sunt activitățile implementate la moment în cadrul proiectului:
Potrivit activiștilor implicați în proiect urmează elaborarea unor tabele pentru analiza bugetelor, unde va fi stabilit quantumul cheltuielelor energetice pentru ultimii trei ani. În urma analizei vor fi evaluate pierderile, iar experții vor veni cu sugestii de îmbunătățire a calității bugetelor, iar cheltuielile vor fi optimizate.
La capitolul infrastructură a fost lansat concursul de oferte pentru eficientizarea energetică a gimnaziului din comuna Cuconeștii Noi, Edineț. Vor fi schimbate ușile și ferestrele vechi dar și becurile tradiționale cu lumină led. Reprezentanții A.O. „Colaborare” realizează seminare și instruiri privind eficiența energetică atât în grupuri dar și la casele cetățenilor.
Asociația Obștească„Media Grup MERIDIAN” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „ VOCEA TINERILOR – element durabil pentru un viitor verde” în raioanele Ștefan Vodă, Fălești, Sângerei și Anenii Noi.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeanăși implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).