Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic a lansat proiectul „Responsabilizare prin informare în localitățile codrene”, prin care își propune să informeze cetățenii din raionul Strășeni despre beneficiile proiectelor Uniunii Europene.
„Sper că vom reuși pe durata unui an să stabilim o colaborare foarte activă pentru informarea cetățenilor. Ne punem speranța să adunăm informație interesantă și utilă, pe care să o livrăm interactiv tuturor cetățenilor interesați, iar Strășeni să fie model de replicare, așa cum ne dorim și în cadrul acestui proiect”, a declarat Lilia Curchi, managera proiectului.
În cadrul proiectului se va desfășura o campanie de informare privind mediu, clima şi energia durabilă. Astfel, vor fi realizate mai multe materiale jurnalistice, printre care materiale multimedia, istorii de succes, pagini tematice în revista „Natura”, dar și un podcast la radio „EcoFm”. Managera proiectului a menționat că produsele vor fi realizate despre și pentru locuitorii din raionul Strășeni.
Lilia Curchi prezintă proiectul „Responsabilizare prin informare în localitățile codrene”
De asemenea, vor fi organizate două mese rotunde cu participarea a 50 de persoane, unde se va discuta despre beneficiile proiectelor de mediu implementate în localități cu suportul UE și posibilitatea replicării acestora. Totodată, oraşul Străşeni şi localităţile Lozova şi Vorniceni, care sunt semnatare ale Convenției Primarilor pentru Climă și Energie, vor fi spijinite anul viitor în organizarea Zilei Energiei. Activitatea va promova valorile de mediu, climă şi energie ale Uniunii Europene.
Evenimentele vor fi organizate cu participarea Proiectului „Com East în Moldova”, care sprijină semnatarii Convenţiei Primarilor în realizarea Planurilor de acțiune privind energia durabilă și clima.
În context, Victor Parlicov, expert național al Proiectului „Com East în Moldova, a menționat că este important ca acest proiect să aibă acoperire informațională și mediatică, pentru a inspira și alți participanți, alte localități, cetățeni din toată țara să dea dovadă de un comportament mai responsabil față de mediu și să îmbrățișeze valorile UE în ceea ce ține de energia durabilă și schimbările climatice.
Prezent la eveniment, primarul comunei Lozova, Lilian Botnaru, și-a exprimat deschiderea de a participa la implementarea proiectului și a vorbit despre importanța conștientizării populației în domeniul protecției mediului, eficienței energetice și energiei durabile.
„Trebuie să lucrăm la aspectele de conștientizare a populației. Avem foarte mult de muncit pentru a schimba mentalitatea oamenilor nu doar din Strășeni, dar din întreaga țară și lume. Convenția primarilor face acest lucru prin activitățile pe care și le-a propus de mai mulți ani. Este un lucru benefic pentru primăriile din R. Moldova că au avut posibilitatea să adere la aceasta”, a declarat Botnaru precizând că reprezintă o comună cu un imens patrimoniu natural, 60% din teritoriul administrativ al primăriei Lozova sunt acoperite de păduri.
Proiectul „Responsabilizare prin informare în localităţile codrene” va fi implementat în perioada august 2020 – iulie 2021.
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Responsabilizare prin informare în localităţile codrene” în raionul Strășeni.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).
Sursa: ecopresa.md