După absolvirea Oxfordului, Constatin Albot a ales să lucreze la una dintre cele mai prestigioase banci de investitii, Goldman Sachs, unde a fost implicat în evaluarea unui din cei mai mare jucător IT de pe piața din Rusia, compania Mail.ru. Chiar dacă lucra mult și câștiga pe măsură a inteles ca munca lui ar putea avea un impact social mai mare, chiar cu riscul de a pierde un salariu mare și multe bonusuri.
După aproape trei ani munciți în multinațională, el și-a direcționat activitatea în țări precum Sudanul de Sud, Ghana, Tanzania, Siera Leone ori Zambia pe proiecte de dezvoltare. Aceste țări vibrante de altfel, încă au un sistem financiar vulnerabil și sunt în proces de dezvoltare. Corupția, neîncrederea în instituțiile financiare sau, în general, lipsa acestora sunt câteva dintre provocările care trebuiesc depășite nu doar in țările africane dar și în Moldova.