Poluarea aerului cu particule fine afectează negativ nu numai plămânii, dar poate provoca și dezvoltarea infecțiilor tractului urinar, insuficiență cardiacă, accidente vasculare cerebrale, cancer, probleme mintale.
La această concluzie a ajuns o echipă de oameni de știință de la Universitatea Harvard, care a realizat un studiu la scară largă, care a durat 12 ani. Experimentul a implicat peste 95 de milioane de persoane asigurate de Madicare – programul american de asigurare de sănătate pentru persoanele de 65 de ani și mai mult. Studiul a fost realizat prin compararea perioadei de tratament al pacienților cu momentul reclamațiilor și nivelul poluării aerului la locul de reședință.
După cum s-a dovedit, chiar și o scurtă (în medie, două zile) expunere la aerul poluat cu particule duce la insuficiență cardiacă, atacuri de cord și pneumonie. În plus, există o probabilitate crescută de infectare a sângelui (septicemie), infecții ale tractului urinar, boala Parkinson, insuficiență renală acută, diabet, tromboflebite, tromboembolism.
În acest caz, efectul particulelor fine asupra corpului persistă chiar și după ce calitatea aerului revine la normal. În acest sens, oamenii de știință recomandă OMS și altor organizații legate de sănătate și mediu să examineze standardele pentru particule fine.