Gradinița nr.1 din Cantemir va fi reabilitată termic, cu suportul UE. Lucrările vor fi efectuate în perioada august-noiembrie 2019.
Contractul prevede izolarea termică a pereților exteriori, a soclului și a planșeului podului. Totodată, sunt prevăzute lucrări aferente, necesare pentru exploatarea normală a clădirii. Ele includ confecționarea și montarea copertinelor deasupra intrărilor, restabilirea ieșirilor de urgență, reparația sistemului de scurgere a apelor pluviale de pe acoperiș, restabilirea pereului în jurul clădirii.
Grădinița nr. 1 este una din cele patru instituții de învățământ din Cantemir incluse în proiectul UE „Reabilitarea Termică a Clădirilor Educaționale din Cantemir – CanTREB”. Proiectul este realizat de Primăria Cantemir, în parteneriat cu Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului „Convenția primarilor – Proiecte Demonstraționale”. Lucrări de reabilitare termică vor mai fi efectuate, în cadrul proiectului, la Grădiniţa nr. 2, Liceul D. Cantemir şi Gimnaziul M. Eminescu din oraşul Cantemir.
Sursa: www.ecopresa.md