Cât de bine cunoaștem patrimoniul arheologic al Republicii Moldova și cât din această moștenire poate deveni parte a experienței turistice?
În episodul 6 al podcastului „Călătorii cu Gust”, discutăm cu Mihail Băț, doctor în istorie, conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova și cercetător în cadrul Centrului de Arheologie „Ion Niculiță”, despre patrimoniul arheologic al Republicii Moldova, cercetarea acestuia și posibilitățile de valorificare pentru public.
Vorbim despre siturile arheologice care spun povestea comunităților ce au locuit acest spațiu cu sute și mii de ani în urmă, despre descoperirile făcute de arheologi și despre modul în care acestea schimbă ceea ce știm despre trecutul teritoriului dintre Prut și Nistru.
Acest podcast este realizat în cadrul proiectului „Călătorii cu Gust – Moldova descoperită prin oameni, locuri și experiențe”, finanțat de Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova prin Programul „Turism Durabil” și implementat de Asociația Obștească Media-Grup MERIDIAN.