Legea care facilitează investițiile în infrastructura de irigare și desecare a fost publicată în Monitorul Oficial

Cadrul normativ privind infrastructura de irigare și desecare a fost actualizat, pentru a facilita investițiile în agricultură și modernizarea sistemelor de gestionare a resurselor de apă. Legea care prevede eliminarea unor impedimente juridice și administrative pentru dezvoltarea acestor sisteme a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare, comunică MOLDPRES.

Documentul urmărește să simplifice activitatea asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații și să creeze condiții mai bune pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii de irigare și desecare.

Printre modificări se numără completarea Legii privind asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații cu noțiunea de „sistem centralizat de desecare”, precum și actualizarea prevederilor referitoare la administrarea infrastructurii de irigare.

Totodată, acordurile adiționale la contractele de comodat încheiate de asociațiile utilizatorilor de apă pentru o perioadă mai mare de trei ani vor trebui înregistrate, în termen de trei luni, la subdiviziunile teritoriale ale Instituției Publice „Cadastrul Bunurilor Imobile”.

Noua lege reglementează și modul de gestionare a componentelor infrastructurii de irigare și desecare care nu mai pot fi utilizate. În același timp, asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații vor fi scutite de plata impozitului pe bunurile imobiliare care fac parte din sistemele centralizate de irigare sau desecare, gestionate în baza contractelor de comodat, pe perioada în care acestea sunt nefuncționale.

O altă prevedere importantă vizează autoritățile publice locale. Acestea vor putea transmite gratuit dreptul de utilizare a unor terenuri proprietate publică pentru construirea sau reabilitarea infrastructurii de irigare și desecare, fără organizarea unei licitații publice.

Potrivit autorilor inițiativei, modificările vor contribui la dezvoltarea unei infrastructuri de irigare mai eficiente, la atragerea investițiilor în agricultură și la utilizarea durabilă a resurselor de apă.

EcoFM
Live Radio