Republica Moldova pune bazele unui sistem regional de alimentare cu apă care va conecta municipiul Chișinău cu raioanele Strășeni și Călărași. Noua infrastructură ar urma să asigure servicii de alimentare cu apă pentru aproximativ 820.000 de persoane.
Un Acord de cooperare pentru implementarea proiectului „Program Deschis de Dezvoltare Urbană în Moldova” a fost semnat astăzi de instituțiile și operatorii implicați în realizarea investiției.
Proiectul prevede construcția unei noi stații de captare a apei din râul Nistru, a două stații de pompare și a conductelor necesare pentru conectarea infrastructurii. Sistemul va permite alimentarea cu apă a municipiului Chișinău, precum și a localităților din Strășeni și Călărași.
În total, 14 instituții și entități vor avea responsabilități în cadrul proiectului. Agenția de Dezvoltare Regională Centru va coordona implementarea tehnică și financiară, inclusiv elaborarea documentației, achizițiile și lucrările de construcție. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va asigura coordonarea strategică și sprijinul instituțional, iar autoritățile locale și operatorii din cele trei regiuni vor contribui la pregătirea infrastructurii și organizarea viitoarelor servicii.
Pentru realizarea proiectului, Guvernul Germaniei oferă un grant de 14 milioane de euro, prin intermediul Băncii de Dezvoltare KfW.

Investiția este complementară proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”, care prevede construcția apeductului magistral Chișinău–Strășeni–Călărași și conectarea acestuia la sistemul Apă-Canal Chișinău. Valoarea totală a acestui proiect este de 45 de milioane de euro. Apă-Canal Chișinău va avea rolul de furnizor de apă în vrac și, ulterior, de operator al apeductului magistral.Prin cele două investiții, autoritățile urmăresc dezvoltarea unei infrastructuri regionale integrate și creșterea accesului populației din centrul țării la servicii sigure și moderne de alimentare cu apă.
Sursa:midr.gov.md