Între DA și NU 01.09.2026

În această emisiune discutăm despre implicarea tinerilor în protecția mediului și despre modul în care preocuparea pentru climă, spații verzi, apă, deșeuri și calitatea vieții poate fi transformată într-o formă concretă de participare civică.

Invitați: Natalia Munteanu, coordonatoare mentoră a tinerilor monitori în cadrul proiectului, și Chiril Chirilici, monitor civic.

Împreună cu invitații emisiunii vorbim despre proiectul EmpowerYouth MD, în cadrul căruia tineri din mai multe comunități ale Republicii Moldova au monitorizat probleme de mediu și modul în care autoritățile locale identifică și aplică soluții. Discutăm despre experiența echipelor de tineri care au analizat documente și strategii locale, au solicitat informații de la autorități, au discutat cu locuitorii, au aplicat chestionare și au efectuat vizite de documentare în teren.

Abordăm exemple concrete de monitorizare civică privind gestionarea deșeurilor, starea apelor, spațiile verzi, infrastructura locală, accesul la servicii publice și protecția resurselor naturale. Vorbim și despre felul în care tinerii pot formula recomandări pentru autorități, pot crea dialog în comunitate și pot contribui la decizii locale mai transparente și mai responsabile.

În cadrul emisiunii analizăm de ce participarea civică a tinerilor este importantă în contextul integrării europene și cum acțiunile climatice și de mediu pot deveni un punct de pornire pentru o societate mai implicată, mai democratică și mai apropiată de valorile europene.

Această emisiune a fost produsă în cadrul proiectului „EmpowerYouth: participarea tinerilor și implicarea în procesul de luare a deciziilor la nivel local”, implementat de A.O. Centrul de Cercetare și Advocacy în Afaceri Europene de la Chișinău, filiala Centrului Român de Politici Europene (CRPE) de la București.

Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului/autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a EACEA. Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.

EcoFM
Live Radio