Guvernul a aprobat trei acte normative privind controalele oficiale asupra produselor de origine animală

Trei acte normative prin care se stabilesc cerințele pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală au fost aprobate de Executiv.

1. Regulamentul de stabilire a unor modalități practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman – documentul detaliază modul de efectuare a inspecțiilor ante-mortem și post-mortem, cerințele privind trasabilitatea și aplicarea mărcilor de identificare, frecvența auditurilor și condițiile pentru sacrificările de urgență. De asemenea, sunt stabilite responsabilitățile autorității competente și cerințele minime de pregătire  pentru personalul oficial implicat în efectuarea controalelor.

2. Norma privind efectuarea controalelor oficiale în domeniul producției de carne – stabilește condițiile și criteriile pentru efectuarea inspecțiilor realizate de autoritatea competentă pentru a constata respectarea normelor de siguranță a alimentelor în toate etapele de producție, prelucrare și distribuție, desfășurarea activităților sub responsabilitatea medicului veterinar oficial și ale personalului auxiliar în cadrul inspecțiilor.

Totodată, sunt prevăzute cerințe specifice privind controalele și acțiunile întreprinse de autorități în legătură cu producția de produse de origine animală destinate consumului uman.

3. Normele privind controalele oficiale efectuate la anumite categorii de animale și de bunuri la posturile de control la frontieră și la transporturile care fac obiectul tranzitului, al transbordării și al continuării transportului pe teritoriul Republicii Moldova – prevede instituirea unui sistem electronic de gestionare a informațiilor privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar, interconectat cu Registrul de stat al controalelor. Sistemul va permite preluarea automată a informațiilor primare referitoare la controalele efectuate de autoritățile publice.

Prin aplicarea celor trei acte normative, controalele oficiale vor fi realizate în baza unor cerințe uniforme, de la verificarea producției și a produselor de origine animală până la controlul animalelor și bunurilor la frontieră, contribuind la respectarea cerințelor de siguranță a alimentelor și la protecția consumatorilor.

Sursa:maia.gov.md

EcoFM
Live Radio