Startup-urile și inovatorii pot obține până la 40 de mii de dolari pentru soluții energetice noi

Startup-urile, companiile private și de stat, organizațiile nonprofit, instituțiile academice și inovatorii din Republica Moldova sunt invitați să participe la un concurs destinat dezvoltării și testării unor soluții inovatoare în domeniul energetic. Inițiativa este lansată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Danemarcei, iar proiectele câștigătoare vor putea beneficia de finanțare de până la 40.000 de dolari pentru implementare, transmite MOLDPRES.

Participanții sunt invitați să propună soluții care pot fi testate și implementate în cadrul Sandbox-ului energetic, prezentat drept primul mecanism de reglementare de acest tip din Europa Centrală și de Est.

Concursul vizează mai multe direcții considerate prioritare pentru dezvoltarea unui sector energetic modern și flexibil.

Printre acestea se numără autoconsumul colectiv și comunitățile energetice, prin soluții care permit producerea și utilizarea locală și partajată a energiei electrice.

O altă direcție este electromobilitatea, fiind căutate proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii destinate vehiculelor electrice și soluții inteligente de încărcare.

Sunt eligibile și proiectele care propun servicii de flexibilitate și echilibrare, inclusiv soluții de stocare și comercializare a energiei în timp real.

„Un accent important este pus pe integrarea surselor regenerabile de energie, precum și pe producția de biogaz și biometan. În această categorie pot intra soluții pentru transformarea deșeurilor agricole în biogaz și extinderea capacităților de producere a energiei solare, eoliene și din alte surse regenerabile. Concursul mai include domeniul rețelelor inteligente, cu proiecte axate pe modernizarea infrastructurii, integrarea energiei regenerabile și dezvoltarea unor mecanisme mai eficiente de echilibrare a sistemului energetic”, explică PNUD.

Potrivit organizatorilor, mecanismul Sandbox oferă posibilitatea de a testa soluții noi într-un cadru controlat, înainte ca acestea să fie aplicate la scară mai largă.

Pentru implementarea proiectelor selectate în cadrul concursului va fi acordat sprijin financiar de până la 40.000 USD pentru fiecare proiect câștigător.

Inițiativa urmărește să încurajeze apariția unor soluții tehnologice și modele de afaceri noi, care să contribuie la modernizarea sectorului energetic din Republica Moldova, creșterea eficienței și integrarea unui volum mai mare de energie regenerabilă.

La concurs pot participa startup-uri, întreprinderi private sau de stat, organizații nonprofit, instituții academice și inovatori.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 10 septembrie 2026, ora 16:30.

Concursul este susținut financiar de Guvernul Danemarcei și implementat de PNUD Moldova.

EcoFM
Live Radio