Comisia de licitație pentru acordarea statutului de producător eligibil mare a deschis, joi, ofertele financiare depuse în cadrul celei de-a doua licitații pentru dezvoltarea unor centrale electrice eoliene cu o capacitate totală de până la 170 MW, însoțite de sisteme de stocare a energiei. Prețul mediu al ofertelor clasificate este cu aproximativ 13% mai mic decât plafonul maxim stabilit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), transmite MOLDPRES.
În etapa de evaluare financiară au fost clasificate șapte oferte depuse de patru investitori, considerate cele mai competitive din punct de vedere al prețului. Acestea însumează o capacitate de 179 MW pentru centrale eoliene și 162,5 MWh pentru sisteme de stocare a energiei.
Potrivit Ministerului Energiei, prețul mediu ponderat al ofertelor clasificate este de 1,2467 lei/kWh, echivalentul a 62,04 euro/MWh, la cursul oficial al Băncii Naționale a Moldovei din ziua deschiderii ofertelor. Cel mai mic preț ofertat este de 1,2398 lei/kWh, iar cel mai mare de 1,2528 lei/kWh.
Rezultatele indică un interes ridicat din partea investitorilor și un nivel sporit de competitivitate al licitației. Prețul mediu obținut este inferior atât plafonului maxim de 1,4400 lei/kWh stabilit de ANRE, cât și celui înregistrat la prima licitație, organizată în anul 2025, când media a fost de 1,3280 lei/kWh.
În total, în concurs au fost admise 16 oferte depuse de nouă investitori. Capacitatea solicitată a depășit semnificativ volumul disponibil, ofertanții propunând proiecte cu o putere totală de peste 423 MW și sisteme de stocare de peste 305 MWh.
În perioada următoare, Comisia de licitație va finaliza procedura de departajare a ultimei oferte clasificate, astfel încât capacitatea totală atribuită să nu depășească plafonul de 170 MW prevăzut în documentația de concurs. După încheierea acestei etape vor fi aprobate rezultatele finale și desemnați câștigătorii licitației.
Investitorii selectați vor beneficia de statutul de producător eligibil mare și de garanția achiziționării energiei electrice produse pentru o perioadă de 15 ani. Conform Ministerului Energiei, mecanismul oferă predictibilitate investițională și sprijină dezvoltarea unor noi capacități de producere a energiei regenerabile la prețuri competitive, contribuind la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și la reducerea dependenței de importurile de energie.
Noile proiecte vor include atât turbine eoliene, cât și sisteme de stocare în baterii, ceea ce va permite utilizarea mai eficientă a energiei produse și va spori flexibilitatea Sistemului Electroenergetic Național, inclusiv prin livrarea energiei în perioadele cu producție redusă din surse fotovoltaice, cum sunt orele de noapte și sezonul rece.
Prima licitație pentru acordarea statutului de producător eligibil mare a fost organizată în anul 2025 și a vizat dezvoltarea unor capacități de producere a energiei din surse regenerabile. Actuala procedură urmărește instalarea a până la 170 MW de capacități eoliene, însoțite de sisteme de stocare, pentru creșterea ponderii energiei regenerabile și sporirea stabilității sistemului electroenergetic național.