Cetățenii și agenții economici sunt îndemnați să nu incendieze miriștile și resturile vegetale după încheierea secerișului, întrucât această practică este interzisă prin lege și provoacă efecte grave asupra mediului, biodiversității și siguranței publice, avertizează Inspectoratul pentru Protecția Mediului, informează MOLDPRES.
În contextul desfășurării campaniei de recoltare a culturilor cerealiere, instituția atrage atenția că arderea miriștilor nu reprezintă o metodă acceptabilă de curățare a terenurilor agricole, deoarece afectează ecosistemele și poate genera incendii de proporții.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, miriștile constituie habitat pentru numeroase specii de animale și păsări, printre care iepuri, arici, prepelițe, fazani și insecte polenizatoare. Incendiile distrug în câteva minute aceste habitate, provocând moartea a mii de organisme și perturbând echilibrul natural.
De asemenea, arderea resturilor vegetale contribuie la degradarea fertilității solului prin distrugerea microorganismelor benefice și reducerea materiei organice, favorizează eroziunea și poluează aerul prin degajarea fumului și a gazelor nocive. Totodată, focul se poate extinde cu ușurință spre păduri, plantații, gospodării și alte bunuri.
Inspectoratul subliniază că incendierea miriștilor și a resturilor vegetale reprezintă o încălcare a legislației de mediu și atrage răspundere contravențională.
Autoritățile recomandă agricultorilor și proprietarilor de terenuri să utilizeze metode alternative de gestionare a resturilor vegetale, precum încorporarea acestora în sol, compostarea sau valorificarea lor în alte activități agricole.
Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod galben de pericol de incendii pentru cea mai mare parte a teritoriului Republicii Moldova, avertizarea fiind valabilă în perioada 22–31 iulie 2026.