Două clădiri ale Spitalului Clinic de Psihiatrie — blocul curativ nr. 3 și secția pentru copii — urmează să fie reabilitate energetic în cadrul unei investiții de aproximativ 10 milioane de euro.
Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii, UCIPE, a anunțat semnarea contractelor pentru executarea și supervizarea lucrărilor, după finalizarea procedurilor de licitație.
Lucrările vor fi realizate de compania moldovenească Eurostil Construct S.R.L. și vor include termoizolarea clădirilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare, modernizarea sistemelor de încălzire, ventilație și climatizare, precum și renovarea iluminatului interior și exterior.
Totodată, la instituție va fi instalat un sistem fotovoltaic pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile.
Potrivit UCIPE, intervențiile vor permite reducerea pierderilor de energie și a costurilor de întreținere ale spitalului. În același timp, pacienții și personalul medical ar urma să beneficieze de condiții mai bune, inclusiv spații mai confortabile și mai bine ventilate.
Supervizarea lucrărilor va fi asigurată de EPTISA Romania S.R.L. Contractul, în valoare de aproximativ 573 de mii de euro, acoperă lucrările de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, o altă instituție medicală inclusă în proiect.
Directorul UCIPE, Ruslan Surugiu, afirmă că semnarea contractelor marchează trecerea proiectului în etapa de implementare.
„Eficiența energetică înseamnă mai mult decât reducerea consumului de energie, înseamnă condiții mai bune pentru oamenii care folosesc aceste spații zi de zi. Prin semnarea acestor contracte trecem de la etapa de planificare și proiectare la etapa de lucrări”, a declarat Ruslan Surugiu.
Investiția este realizată în cadrul Proiectului „Eficiența Energetică în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Guvernul Republicii Moldova.
Proiectul prevede reabilitarea energetică a zece instituții medicale de importanță națională și este implementat de UCIPE, sub patronajul Ministerului Energiei.