În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit pentru lichidarea a 16 focare de ardere a vegetației uscate, care au afectat aproximativ 35 de hectare de teren, relatează MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), cel mai extins incendiu s-a produs în raionul Căușeni, unde flăcările au cuprins circa 20 de hectare de vegetație uscată.
Un alt incendiu a izbucnit în apropierea satului Cristești, raionul Nisporeni, unde au ars aproximativ cinci hectare de vegetație uscată.
În satul Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul, focul a distrus 60 de baloți de paie și două hectare de iarbă uscată. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului către alte terenuri și bunuri.
Totodată, alte două hectare de vegetație uscată au fost mistuite de flăcări în raionul Comrat.
În acest context, IGSU avertizează că incendierea vegetației uscate, a miriștilor și a resturilor vegetale reprezintă un risc major, mai ales în condițiile temperaturilor ridicate și ale vântului puternic, când focul se poate extinde rapid și poate pune în pericol gospodării, terenuri agricole, păduri și vieți omenești.
Salvatorii îndeamnă cetățenii să nu dea foc vegetației uscate sau deșeurilor, să evite utilizarea focului deschis în apropierea câmpurilor și pădurilor și să apeleze imediat Serviciul 112 în cazul observării unui incendiu.