Președinta Maia Sandu anunță „curățenie generală” în instituții: „Tratamentul preferențial, risipa banului public sunt inacceptabile”

Recentele cazuri de abuzuri semnalate în instituțiile publice au afectat încrederea cetățenilor, a declarat președinta Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă susținute în dimineața zilei de 1 iulie la sediul Președinției. Șefa statului a anunțat un pachet amplu de măsuri privind reformarea modului de numire în funcții de conducere, gestionarea întreprinderilor de stat și întărirea mecanismelor de control și integritate.

„Știu că toate lucrurile pe care le-am reușit până acum s-au datorat încrederii oamenilor. Și știu că, în aceste zile, această încredere a avut de suferit mult. Ceea ce s-a întâmplat la MoldATSA, dar și alte abateri de la bunul simț sunt incompatibile cu valorile mele și cu obiectivul nostru de a construi instituții europene”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu a admis că reacția societății este una justificată și a subliniat necesitatea unor intervenții rapide.

„Înțeleg supărarea oamenilor. Este legitimă. Și eu sunt supărată, probabil mai mult decât ceilalți. Vreau să fiu foarte tranșantă: tratamentul preferențial, beneficiile nemeritate, risipa banului public sunt inacceptabile”, a punctat președinta.

În același timp, șefa statului a precizat că nu a cunoscut despre abuzurile investigate, însă acest fapt nu schimbă gravitatea situației.

„Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că nu am știut de aceste abuzuri. Dar asta nu este o scuză și demonstrează că lucrurile care s-au întâmplat reprezintă o greșeală sistemică, care necesită intervenții imediate”, a spus Maia Sandu.

Printre măsurile anunțate se numără schimbarea modului de numire a conducătorilor din instituțiile publice, cu accent pe verificarea integrității și a experienței profesionale.

„Trebuie regândit modul în care sunt numite persoanele în funcții cheie. Trebuie să devină obligatoriu avizul SIS și CNA, trebuie verificate toate informațiile despre experiențele anterioare și trebuie obținute recomandări de la angajatorii precedenți”, a declarat președinta.

O altă direcție vizează reforma întreprinderilor de stat, inclusiv revizuirea consiliilor de administrație și limitarea cumulului de funcții. „Trebuie să ne asigurăm că un om poate participa doar într-un consiliu, nu în mai multe, și că remunerația este una reglementată. Acolo unde există sume exagerate și nejustificate, ele trebuie corectate”, a menționat Maia Sandu.

Totodată, președinta a cerut introducerea unor indicatori clari de performanță pentru toate întreprinderile de stat, publicarea periodică a rapoartelor financiare și de audit, precum și creșterea transparenței în gestionarea banilor publici.

„Pentru fiecare întreprindere de stat trebuie să se publice indicatori de performanță, rapoarte financiare, rapoarte de audit extern și informații privind achizițiile. Avem nevoie de transparență totală”, a subliniat Maia Sandu.

În ceea ce privește controlul activelor statului, șefa statului a propus reorganizarea Agenției Proprietății Publice, prin separarea întreprinderilor cu potențial economic de activele neproductive sau problematice.

„Este nevoie de o separare clară între companiile cu potențial comercial și cele pasive. Asta înseamnă că Agenția Proprietății Publice trebuie divizată în două entități, una care să dezvolte activele viabile și alta care să gestioneze restul patrimoniului”, a explicat președinta.

Maia Sandu a mai solicitat instituțiilor de control să verifice toate cazurile de posibile abuzuri, indiferent de persoanele implicate.

„Nimic nu poate fi paravan pentru justificarea abuzurilor. Orice sumă obținută nemeritat trebuie întoarsă statului, iar cei care au greșit trebuie să răspundă”, a spus ea.

Președinta a îndemnat la responsabilitate și integritate în rândul formațiunii de guvernare și reafirmând obiectivul european al țării.

„Avem obligația să ducem Republica Moldova în Uniunea Europeană. Este un drum prea important ca să-l ratăm. Trebuie să reparăm toate breșele, să facem curățenie în instituții și să restabilim încrederea oamenilor într-un stat corect și european”, a conchis Maia Sandu.

EcoFM
Live Radio