Guvernul a aprobat, astăzi, reorganizarea Instituției Publice Administrația Națională „Apele Moldovei” prin crearea Direcției administrare a patrimoniului și infrastructurii hidrotehnice. Această decizie consolidează într-o singură structură activitățile de gestionare a terenurilor fondul apelor și a infrastructurii aferente, sarcini care, până în prezent, erau dispersate între mai multe subdiviziuni.
Noua direcție include trei sectoare specializate: Secția cadastru funciar, Secția administrare patrimoniu și investiții capitale, precum și Secția infrastructură hidrotehnică. Această echipă va fi responsabilă de planificarea, organizarea și monitorizarea lucrărilor de întreținere, reparație și reconstrucție a barajelor, digurilor și a altor construcții hidrotehnice din proprietatea publică a statului, asigurând menținerea acestora în condiții de deplină siguranță.
Această măsură va simplifica procesele interne, reducând timpul de soluționare a solicitărilor și asigurând o coordonare eficientă a patrimoniului din domeniul apelor.
Astfel, Administrația Națională „Apele Moldovei” devine o instituție mai bine structurată, capabilă să gestioneze responsabil infrastructura hidrotehnică și să protejeze mai eficient siguranța cetățenilor.