Specialiști din domeniul silvic și experți de mediu au discutat, în cadrul unui atelier de lucru, despre relațiile dintre ecosisteme, agricultura agro-silvo-pastorală și gestionarea pășunatului în ariile protejate. De asemenea, discuțiile s-au axat pe rolul pepinierelor în refacerea vegetației forestiere, precum și pe importanța arboretelor amestecate și a coridoarelor ecologice pentru conectarea habitatelor naturale.
Au fost evidențiate principalele probleme care afectează ecosistemele, precum fragmentarea pădurilor, presiunea asupra resurselor naturale și incendiile forestiere. Totodată, au fost prezentate soluții pentru refacerea zonelor degradate, regenerarea pădurilor și dezvoltarea unui management forestier durabil, în beneficiul comunităților și al calității vieții populației.
Participanții au subliniat rolul esențial al pădurilor în menținerea echilibrului natural și în adaptarea la schimbările climatice, precum și importanța regenerării și extinderii suprafețelor forestiere pentru protejarea speciilor autohtone.
Un alt subiect important a fost actualizarea celei de-a IV-a ediții a Cărții Roșii a Republicii Moldova. Potrivit cercetărilor recente, 15 specii de plante vor fi excluse din listă, semn al progreselor reale obținute prin măsurile de protecție aplicate până acum. În același timp, alte 45 de specii vor fi incluse printre cele aflate în pericol, ceea ce evidențiază necesitatea continuării eforturilor de conservare a biodiversității.
Atelierul s-a desfășurat în contextul depunerii oficiale a celui de-al 7-lea Raport Național al Republicii Moldova către Convenția privind Diversitatea Biologică (CBD).
Raportul evidențiază progresele realizate de țara noastră în protejarea naturii și oferă o imagine mai clară asupra ecosistemelor. Pentru cetățeni, el este important deoarece arată unde natura este afectată și unde sunt necesare intervenții, astfel încât pădurile să fie protejate, degradarea mediului să fie redusă și resursele naturale să fie folosite mai responsabil.
Sursa:mediu.gov.md