Republica Moldova își propune să devină un hub regional în domeniul turismului medical, iar autoritățile împreună cu mediul de afaceri și sectorul asociativ au demarat discuțiile privind dezvoltarea unei Platforme de Dialog pentru Turism Medical și a unei Foi de Parcurs pentru perioada 2026–2030, comunică MOLDPRES.
Subiectul a fost abordat în cadrul unei ședințe organizate la inițiativa Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova, în parteneriat cu Asociația de Turism Medical din Moldova.
Evenimentul a fost deschis de ministrul Sănătății, Emil Ceban, care a reconfirmat sprijinul autorităților pentru dezvoltarea turismului medical și pentru promovarea Republicii Moldova ca destinație competitivă în acest domeniu.
Participanții au analizat evoluțiile din sector, provocările existente și necesitatea consolidării cooperării dintre instituțiile statului și mediul privat. În acest context, a fost discutată crearea unei Platforme de Dialog pentru Turism Medical, care să asigure un mecanism permanent de coordonare între părțile implicate.
De asemenea, s-a discutat elaborarea unei Foi de Parcurs pentru perioada 2026–2030, document care ar urma să stabilească direcțiile de dezvoltare a sectorului turismului medical în Republica Moldova.
Potrivit datelor prezentate, exportul de servicii medicale a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani, de la 25,12 milioane de dolari în 2020 la 85,44 milioane de dolari în 2025.
Obiectivul autorităților este ca până în anul 2030 volumul exportului de servicii medicale să ajungă la 500–700 milioane de dolari, prin investiții în infrastructura medicală, promovarea serviciilor și consolidarea imaginii Republicii Moldova ca destinație competitivă pentru pacienții străini.