Sinopticienii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică

Sinopticienii au emis astăzi o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe întreg teritoriul țării în intervalul orelor 13.30 – 22.00, informează MOLDPRES.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, în perioada menționată se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice (15–25 l/m²) cu grindină și vijelie în rafale de până la 15–20 m/s.

În aceste condiții, autoritățile recomandă populației să evite deplasările pe timp de furtună, să se adăpostească în locuri sigure și să nu staționeze sub arbori sau în apropierea liniilor electrice. Totodată, șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să ia în calcul posibile acumulări de apă pe carosabil.

EcoFM
Live Radio