Procesul de modernizare a sectorului rezidențial din capitală a intrat într-o nouă etapă. Astăzi, au fost lansate oficial lucrările de renovare energetică la blocul locativ de pe strada Calea Ieșilor 51/5, una dintre primele clădiri din municipiul Chișinău beneficiare ale Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), transmite MOLDPRES.
Proiectul de reabilitare a blocului cu 36 de apartamente are o valoare totală de 4,36 milioane de lei. Statul, prin intermediul FEERM, acoperă 70% din costul lucrărilor sub formă de grant. În plus, familiile identificate ca fiind vulnerabile energetic primesc sprijin suplimentar pentru acoperirea propriei contribuții, astfel încât suportul total oferit de stat pentru acest bloc ajunge la aproximativ 3,43 milioane de lei.
Prezent la evenimentul de lansare, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a subliniat impactul social al programului.
„Fiecare bloc reabilitat energetic înseamnă facturi mai mici, locuințe mai confortabile și mai multă siguranță pentru oameni. Acest proiect arată concret cum funcționează sprijinul statului. Prin FEERM ne-am propus să transformăm eficiența energetică într-un beneficiu direct pentru cetățeni și ne propunem să extindem acest model la nivel național, astfel încât tot mai multe comunități să trăiască mai bine”,a estimat Junghietu.
Lucrările planificate sunt complexe și vizează termoizolarea pereților exteriori, a fundației și a soclului, precum și înlocuirea ferestrelor și ușilor din spațiile comune. Conform calculelor tehnice, aceste intervenții vor reduce pierderile de căldură cu aproximativ 64%.
Pentru locatari, acest lucru se va traduce prin economii anuale la facturile de energie estimate la circa 588 mii de lei. Directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), Ion Muntean, a evidențiat viabilitatea economică a proiectului.
„Faptul că putem reduce facturile unei comunități cu aproape 600 de mii de lei anual este o confirmare a rațiunii economice din spatele acestui program. Îndemn asociațiile de locatari să nu privească această oportunitate ca pe o cheltuială, ci ca pe cea mai sigură investiție de pe piață, un mecanism prin care statul acoperă majoritatea costurilor, iar economiile rezultate rămân integral în bugetul fiecărei familii”, a relevat Muntean.
Programul guvernamental FEERM este cel mai amplu proiect de acest tip lansat în Republica Moldova, având un buget de peste 1,4 miliarde de lei. Obiectivul final este renovarea a cel puțin 507 mii de metri pătrați de locuințe până în anul 2027.
Recent, CNED a lansat un nou apel pentru asociațiile de locatari, fiind eligibile inclusiv blocurile construite după anul 2005. Noile condiții permit și finanțarea sistemelor fotovoltaice, cu condiția realizării termoizolării clădirii, oferind astfel o soluție completă pentru independența și eficiența energetică a sectoarelor rezidențiale.